Sintem in Franta renascentista. O Franta a manierismului, a marotelor idealiste si a plocoanelor insidioase. O natiune, economic si cultural impartita intre umanisti “nihilisti”, nascuti din coasta lui Rabelais si afacerismul secularizant al clericilor cu brevet de ubicuitate. Dezfeudalizarea structurilor sociale a dus si la crearea unei efervescente artistice, al carei obiectiv era acela de a trasa un orizont ontologic Noului Spirit. Spiritului emancipat de sub tutela dogmei religioase...Si uite asa, sub un halou reformator, caste intregi de barzi moralisti si menestreli de week-end au inceput sa cante, citeodata in regim pudibond, fertilitatea, voluptatea carnii si virtutile Femeii Renascentiste, dar si amestecul fatal de “Infern si Paradis” (Maclou de La Haye) al frumusetii acesteia...
Daca in proza postdecembrista, scriitori exceptionali precum Stefan Agopian (erotism gotic), Radu Aldulescu (erotism grotesc-sacru), Dan Stanca (erotism barochizant) si Cristian Robu-Corcan (erotism simbolistic) mai pot sustine veridice master class-uri de poesis conceptual, in poezie dainuie de vreo doua generatii o stare de fapt care, din pacate, pare a fi... cam indisolubila: imagistica a luat drumul unui minimalism prost-inteles. De ce ar fi prost inteles? Deoarece s-a stabilit o relatie de sinonimie intre acest minimalism si un reductionism imagistic. Iar a reduce erotismul la simplitatea salbatica a acuplarii haotice inseamna si a arunca in scena, ca program estetic, inca o dialectica a miserupismului. Inca una printre multe alte dialectici smulse din viscere.
Prin urmare, in actualul context al unui Eros suprasaturat de elucubratii excrementiale si exercitii maniacale de ontologizare a isteriilor expresionist-postludice, de tip "lasa-ma papa la mare" (marca inregistrata a Visceralelor Capricioase din mainstream-ul doomiist), Editura Humanitas a publicat
