Alexandru VLAD
Curcubeul dublu
Editura Polirom, Colectia „Fiction Ltd.“,
Iasi, 2008, 304 p.
Prozele scurte din Aripa grifonului (1980) si Drumul spre Polul Sud (1985), urmate de romanul Frigul verii (1985), il plasasera pe Alexandru Vlad – potrivit lui Radu G. Teposu – in pozitia unui cap de serie al „analistilor“ prozei optzeciste. Si, as adauga, al optzecismului prozastic transilvan. Relativa ex-centricitate a echinoxistului, afirmat ulterior si ca traducator de virf din literatura engleza, dadea oricum speranta unui sprint spectaculos, pe un culoar lasat liber de congenerii sai. insa, cu tot „analitismul“ lor subtil, de observatie rafinata a realului si filigranare afectiva, volumele postdecembriste – insemnarile de calatorie din Atena, Atena (1994), publicistica subiectiva din Sticla de lampa (2002) si Vara mai nepasatori ca iarna (2005), proza scurta din Viata mea in slujba statului (2004) – au ramas intr-un anonimat al receptarii. Nu-i de mirare: dominatia absoluta apartine acum romanului. Or, cartile amintite au un gen incert, intre publicistica de nevoie si tragerea ei pe turta prozei nonfictive, intre presiunea fragmentarismului si nevoia coagularilor „din farime“. Cu asemenea truvaiuri de frontiera, nu treci de vama vizibilitatii…
O sansa a reintrarii in atentie ar putea-o constitui atipicul Curcubeul dublu, aparut in Colectia „Fiction Ltd“ a Editurii Polirom. Pina acum, insa, receptarea volumului a avut un caracter contradictoriu, mergind de la „cea mai buna carte de proza care va fi publicata in acest an“ (Ion Muresan) pina la desfiintari acide: „o scriere buna pentru «Ego-grafii», pentru «Ego-publicistica» sau, si mai bine, pentru sertarul autorului“ (Andrei Terian). Faptul era previzibil, insasi formula cartii avind un caracter derutant. Evaluarea lui Muresan are totusi un caracter prea amical pentru a fi luat
