Evenimentele se formeaza, se multiplica, se aduna si, de multe ori, explodeaza. Si fie ca explozia este una a centurii cu dinamita, a dezbaterilor din Parlament sau a parerilor din agora, ea indeamna mereu – dincolo de necesitatea justei intelegeri – la luari de pozitie. Iar in acest context, lumea de astazi este departe de a fi una a calmului institutionalizat, de altfel condamnat pe vecie pentru a fi demn doar de o utopie.

Cu siguranta, starea lumii actuale nu este, de fapt, una noua; de cind exista, continentele si popoarele sint supuse cauzei decidentului uman, a conflictelor, razboaielor, rasturnarilor de situatie, bolilor, panicii etc. in fapt, teza nu este una nici pe departe originala, ci este doar o forma de a supune un rationament oarecare tezei cauzalitatii, adica a dependentelor identificate intre starile realului. Asa cum Alexis de Tocqueville gindea istoria occidentala ca pe una a democratiei, nimic nu ne impiedica sa verificam istoria Occidentului, dar si a Orientului cu instrumentele aristotelice ale cauzei si efectului. Cu toate acestea insa, a cauta „sursa“ raului, a erorilor sau a nelinistii poate depasi cu mult resursele si capacitatile umane, mai ales daca se doreste a le conferi acestora o valoare stiintific verificata, cu alte cuvinte trecuta cu brio de testul falsificabilitatii.

in acest caz, foarte multe dintre fenomenele care ne inconjoara ramin prescrise speculatiei, sub formele puse la dispozitie de virtutile dialogului si ale dezbaterii bine structurate. in fapt, sub aceasta forma se contureaza si unul dintre Les grands entretiens puse la dispozitie cititorilor de revista Le Magazine Littéraire, in numarul din luna februarie a anului 2008, unde doi dintre oamenii Frantei contemporane cu cea mai eleganta gindire – Marcel Gauchet si Pierre Manent – fac si desfac mituri. „Cum anume putem regindi democratia?“ este,