Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diadema Elenei din Troia, la Bucureşti

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 martie 2008 ·

Muzeul Naţional de Artă al României va prezenta, până pe 5 iulie, în spaţiul generos al Sufrageriei Regale, o expoziţie de un tip mai rar văzut în muzeele bucureştene.

1 /.

Sub titlul “Tribut magnificenţei”, sunt prezentate, pentru prima oară, publicului român peste 300 de obiecte – bijuterii şi microsculptură – create, între 1940 şi 2000, de artistul grec Ilias Lalaounis, singurul bijutier care a devenit membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris. Lucrările prezentate fac parte din colecţiile Muzeului de Bijuterii “Ilias Lalaounis” din Atena, iar Muzeul Naţional de Artă s-a străduit pentru aducerea acestei expoziţii timp de mai mulţi ani.

La vernisajul din această seară va fi prezent şi artistul bijutier Ilias Lalaounis, aflat acum la vĂrsta de 88 de ani, însoţit de soţia şi de fiica sa, directoarea muzeului care-i poartă numele Cele 17 colecţii din care provin bijuteriile – realizate din aur, argint şi pietre preţioase – prezentate acum publicului romĂn sunt grupate în patru secţiuni.

Majoritatea sunt inspirate din istoria civilizaţiei greceşti, din paleolitic până la Bizanţ, sau din alte culturi – Orientul Mijlociu, extrem orientale sau amerindiene. Aici găsim o diademă din aur inspirată de cea purtată de Elena din Troia, conform aşanumitului “tezaur al lui Priam”, descoperit de Schliemann în ruinele Troiei.

O altă secţiune cuprinde bijuterii inspirate de lumea modernă, de astronomie sau biologie (coliere decorate cu modele de constelaţii şi traiectorii ale corpurilor celeste, cercei modelaţi după forma celulelor umane, inclusiv cea a spermatozoizilor). Obiectele din ultima secţiune au fost inspirate din universul vegetal (“Flori de câmp din Grecia”), de lumea fascinantă a insectelor (microsculpturi din materiale preţioase care reproduc cu precizie alcătuirea nevertebratelor) sau chiar de desenele spontane

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°