The good people of this world are very far from being satisfied with each other and my arms are the best peacemakers.
Samuel Colt (1814-1862)
Cind, intr-o zi fierbinte a lui iunie 1844, grupul de peste 80 de comansi a zarit cei 15 Texas Rangers, indienii au socotit ca au de luat tot atitea scalpuri. I-au atacat pe malul lui Pedernales River, in cimp deschis, fara frica. Se asteptau sa auda o salva comuna, dupa care sa arunce sulitele spre ei. in conditii normale, la viteza cu care calareau, unul sau doi dintre indieni ar fi cazut sub gloante, poate, restul insa ar fi avut imediat dusmanii in virful sulitei sau sub taisul tomawak-ului. Totul ar fi durat mai putin decit cele 20 de secunde necesare soldatilor sa reincarce armele. Atita tot ca in ziua aceea indienii au putut jura ca Manitou i-a parasit, lasindu-i (pe ei) prada. Caci dupa prima salva a venit a doua, a treia, plumburile nu mai conteneau. Bietii comansi nu auzisera de noua arma a „colonelului“ Colt.
Sa ne intoarcem, insa, cu povestea – inainte de a face cunostinta cu Sam Colt – la second amendment si James Madison. Parca acolo ramasesem, la 1787-1788. La dezbaterile pentru amendarea primei Constitutii a Statelor Unite cu un Bill of Rights, in care incercam sa gasim radacina raului, a violentelor de astazi provocate in America de armele de foc. Caci nu numai o cultura a armelor trebuie trecuta pe lista „vinovatilor“ – ceea ce de obicei se face –, ci, mai ales, legea care o permite. Ori, aceasta lege este nu una oarecare, adoptata de un stat oarecare al uniunii, ci chiar legea dintii a republicii (federale) americane. James Madison, cel ce avea sa devina mai tirziu al patrulea presedinte al Statelor Unite, s-a opus din rasputeri, ca federalist, ratificarii unui amendament clar antifederal. in luari de cuvint publice si (multe, pentru vremea aceea) interventii in presa,
