Dacă industria indigenă se află în impas, redusă, în destule din ramurile sale, la o cotă de avarie, într-o situaţie frapant diferită se află ... poezia. Da, poezia. Întrucît există o industrie a versificaţiei băştinaşe, extrem de prolifică, înscriind un crescendo ameţitor, pe care nimic în lume nu pare a fi în stare a o descuraja, ca o compensaţie, s-ar zice, a tuturor frustrărilor, deziluziilor, mizeriilor noastre, cantitativ biruitoare în veac. E de ajuns să participi la unul din prea multele concursuri cu premii instituite de revistele noastre spre a-ţi da seama de proporţiile urieşeşti ale fenomenului. După cum e de ajuns să deschizi paginile unora din periodicele noastre literare, nu doar cele prizărite, apăsate de mentalul mic-provincial, spre a te pierde pe cîmpiile monotone, sterpe ale poeziei lipsite de har, găzduite acolo cu o lunatică generozitate. Nici editurile nu se lasă mai prejos, coborînd cu graţie garda critică atunci cînd autorul îşi plăteşte cash satisfacţia de-a se contempla între coperţi. O pseudopoezie lălîie, mortal plicticoasă atunci cînd nu e involuntar comică, ne inundă. Să fi fost profet "veselul Alecsandri" cînd a decretat că "românul e născut poet"? Ne îndoim totuşi că bardul de la Mirceşti trecea dincolo de o galanterie etnică, întrezărind puhoiul de texte poetizante care, în prezent, ne va pune la dificilă încercare virtuţile răbdării, compasiunii, iertării ce au, oricum, nişte preaomeneşti limite. Care sunt cauzele invaziei simulacrelor de poezie? Între ele se găseşte, desigur, un simţămînt de eliberare după deceniile de cenzură, o "respiraţie" a fiinţei, ţinînd de reflexele sale psihice, dornică a-şi proba identitatea, a-şi tatona vocea stăpînă pe sine. După cum e prea cu putinţă să funcţioneze un mecanism compensator al neîmplinirilor socio-politice. Compunem versuri pentru a nu manifesta în piaţa publică, pentru a nu face grevă, p