Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD şi PNL nu s-au înţeles pentru o colaborare preelectorală

Publicat in Jurnalul, vineri 21 martie 2008 ·

Liderii PSD şi PNL, reuniţi joi seara într-o întâlnire informală într-o vilă de protocol, nu au ajuns la o înţelegere, deocamdată şansele unei colaborări preelectorale fiind minime, după cum susţin surse social-democrate.

DIVERGENŢE. Liberalii i-ar fi anunţat pe pesedişti că doresc să meargă singuri la locale pentru că o colaborare cu pesediştii le-ar aduce mai degrabă dezavantaje. Cei de la PNL le-ar fi spus social-democraţilor că PSD va câştiga aproape toate consiliile judeţene şi i-au întrebat la ce ar folosi lor ca în turul doi să-i ajute să obţină şi majoritatea primăriilor. Liderii PSD le-au sugerat oamenilor lui Tăriceanu că pun prea multe condiţii pentru un partid aflat în situaţia lor şi au arătat că în aceste condiţii liberalilor le va fi şi mai greu în campanie în lipsa unui pact de neagresiune. Cei de la PSD le-au mai replicat liberalilor să-i considere de acum înainte partid de opoziţie. La întâlnirea dintre conducerile celor două partide au participat din partea PSD Mircea Geoană, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Titus Corlăţean, Constantin Niţă, în timp ce PNL ar fi fost reprezentat de Călin Popescu Tăriceanu, Dan Motreanu. Surse PSD susţineau înaintea de a se vedea cu liberalii că aceasta ar fi ultima întâlnire şi că liderii partidului aşteaptă un răspuns tranşant din partea liberalilor. La reuniunile precedente, PSD a cerut pact de neagresiune la alegerile locale, susţinerea candidaţilor în turul al doilea, la primării şi Consilii Judeţene, precum şi încheierea unei înţelegeri pentru o guvernare comună după viitoarele alegeri generale. În replică, liberalii au fost de acord doar cu încheierea de înţelegeri punctuale, la nivelul organizaţiilor, în vederea alegerilor locale.

Liderii PSD şi PNL, reuniţi joi seara într-o întâlnire informală într-o vilă de protocol, nu au ajuns la o înţelegere, deocamdată şansele unei c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 53 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 39 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 39 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°