Poate că cea mai cunoscută listă din istoria culturii este a lui Leporello, din Don Giovanni. Stând în preajma unui om - cum să-i spunem - deosebit de activ, pe care îl judecă, dar cu invidie, Leporello este unul dintre primii servitori care-şi asumă rolul modest şi orgolios de cronicar, de diarist. Se ştie că primele jurnale din istoria culturii sunt un fel de agende, liste de cumpărături, preţuri etc., în care, mai mult din întâmplare, se strecoară şi câte o povestioară. În ce-l priveşte, Leporello ţine socoteala femeilor pe la care a trecut stăpânul lui, notează probabil numele, vârsta, starea socială, şi câteva caracteristici fizice. Ca s-o potolească şi s-o vindece pe Donna Elvira, când aceasta îşi dă seama că e înşelată, Leporello devine din cronicar, narator, evocă într-un frumos crescendo cuceririle lui Don Giovanni şi-şi transformă stăpânul în personaj. Intuieşte deci funcţia de catharsis a poveştii, a scrisului. (Nu altfel va face, mult mai târziu însă şi de pe o poziţie opusă, admirativă, Serenus Zeitblom din Doctor Faustus de Thomas Mann). Jurnalul lui Leporello, prezentat pe scenă când sub formă de carte groasă, când sub formă de listă făcută sul spre a fi încet desfăşurată, este deci deschis şi pus fără menajamente sub ochii Donnei Elvira: "Madamina, il catalogo e questo delle belle que amo il padron mio"... Înşelata e invitată să se convingă cu propriii ochi - "citiţi cu mine" - iar ca suprem argument sunt date cifre, după cum urmează:

În Italia şase sute patruzeci

În Germania două sute treizeci şi una

O sută în Franţa, în Turcia nouăzeci şi una

Dar în Spania sunt deja o mie trei.

Partea matematică e limpede. Donna Elvira n-are nici măcar consolarea de a fi unică în ţara ei, dimpotrivă, în Spania sunt mai multe decât oriunde, mille e tre, iar adverbul deja strecurat de crudul servitor arată că naraţiunea este cu va urma. D