Prozator stăpân pe mijloacele sale, Emil Mladin construieşte, sub forma unei naraţiuni la persoana întâi, un roman despre decăderea unui intelectual. Sunt posibile mai multe chei de lectură, una din cele mai ispititoare fiind cea a destinului poetului într-o lume aculturală. În mod neliniştitor, fanta incizată, de la primele pagini, în spaţiul conjugal al lui Sorin Clejan, profesor de chimie şi poet, deschide abrupt poarta unui univers concentraţionar. Căsnicia naratorului cu Clara pare lipsită de afect, clădită pe relaţii de forţă, cu evidentul ascendent al femeii. Sorin Clejan este redus la postura unui câine pavlovian, obişnuit să-i fie satisfăcute, mai mult sau mai puţin generos, reflexele. El nu-şi ştie manifesta personalitatea, ori face auzită vocea, replicile dure ale soţiei dau nota şi stabilesc, aproape mecanic, cadrul vieţii, unul în aparenţă acceptabil, plin de atenţii şi confort.
Acest prim capitol conţine esenţa întregului roman şi introduce complexul de iluzii ce se cer deconspirate. După o vreme de stat acasă în ghips, eroul este dus la policlinică, iar în maşina condusă de cumnata sa are loc o ciudată discuţie între surori, al căror limbaj şi filosofie existenţială stupefiază prin vulgaritate. Ne mirăm cum poate fi Clara statornica muză a poetului, iar acţiunea, grabnic precipitată, confirmă sumbrele premoniţii. Trimis de soţie după nişte cumpărături la un butic din apropiere, profesorul poet (foarte atent, altminteri, la statutul său social, la formulele de respect prin care este abordat) devine prizonierul unui mediu mărunt, care-i speculează uimitoarea lipsă de experienţă şi de fler. Unul din noii săi amici îi deschide ochii asupra legăturii erotice a medicului ortroped cu soţia sa. Emil Mladin se dovedeşte a fi un excelent creator de atmosferă, personajele sunt vii, dialogurile fireşti se succed cu o naturaleţe ce-l divulgă pe dramaturg. Un
