Pentru a avea şansa să vă întâlniţi cu Horia Brenciu trebuie să trimiteţi la adresa OP 1 CP 10 Bucureşti, până cel târziu luni, 24 martie, talonul de participare la concurs. Talonul îl puteţi găsi în ediţia de vineri, 21 martie, a Ghidului TV al «Evenimentului zilei».
Brenciu, pe valuri funky
„Inima zburdalnică“ a lui Horia Brenciu nu cunoaşte odihnă. După rolul din serialul „Om sărac, om bogat“, el a revenit în forţă cu albumul „35“, debutul său oficial în lumea muzicală.
EVZ TV: Lămureşte-ne cum e până la urmă cu Horia Brenciu familistul. Circulă zvonuri că mai e puţin şi devii tătic. Dacă nu cumva ai şi devenit?
Horia Brenciu: Numele meu e Horia Brenciu, am 35 de ani, 1,84 m, ochi căprui, studii superioare, caracter fidel, obârşie sănătoasă. Sunt necăsătorit, fără antecedente în această privinţă, iubitor de muzică şi doritor de copii!!
Relaţia ta cu Alice Dumitrescu durează încă?
Alice este şi va rămâne una dintre cele mai speciale femei din viaţa mea. Totuşi, mi-e greu să sintetizez această legătură în câteva cuvinte.
Care este motivul plecării în SUA? Vei fi unul dintre fericiţii care ratează aglomeraţia summitului!
Au trecut 3 ani de când nu l-am văzut pe Horia, finul meu din San Francisco, şi trebuie neapărat să îndrept această brutală trecere a timpului! În plus, mă aşteaptă un summit la pescuit, în Pacific, cu tatăl lui Horia, Costică, şi o cină la Cliff House, cu întreaga familie. Dincolo de aceste chestiuni, m-am hotărât să fac şi câteva achiziţii surpriză atât pentru orchestra mea, cât şi pentru mine, lucruri pe care le voi dezvălui numai după ce mă voi întoarce în ţară.
Cum e viaţa lui Horia Brenciu după serialul „Om sărac, om bogat“? Tu în care dintre categorii te înscrii acum?
Mi-e dor de film. Cred că aşa s-a întâmplat cu multă lume care a jucat, pentr