Trupa Margento a ajuns un nume de top in mediile artistice underground, mai cu seama peste hotare (vezi, printre altele, Premiul Festivalului de la Buxton Fringe, din Marea Britanie), castigand, deopotriva cu respectul cunoscatorilor, entuziasmul unui numar deja impresionant de fani.
Fulminantele show-uri de poezie, muzica si culoare (avandu-i ca protagonisti pe Chris Tanasescu, poet, Grigore Negrescu, artist plastic, plus muzicienii Cosmin Dumitrache, Vali Baicu si Sorina Enea) au facut mai mereu sali pline, pentru ca spectacolele Margento, gandite atent, pana la detaliu, intr-o conceptie unica de sincretism interactiv si performance inteligent, sunt niste explozii (dirijate!) de talent si virtuozitate, fara nimic din aerul de facila improvizatie al productiilor cu pretentii similare. Intr-adevar, graunciorul de spontaneitate invioreaza numai atat cat e necesar partitura (avangardist-experimentala, asadar deloc usoara), exact la momentul oportun, si atunci nu de dragul galeriei, excelenta prestatie a tuturor membrilor grupului vizand din capul locului un succes de durata. Asa se explica, probabil, si tirajul record al ultimului album (15.000 de exemplare!), dovada a nivelului tot mai ridicat la care incepe sa fie cotata aceasta formatie, nu ma sfiesc sa zic, de prima mana (acusi ar putea veni si discul de aur, dupa cum merg vanzarile).
Ceea ce se stie mai putin e ca aceasta poveste de succes a inceput la Iasi, in urma cu ceva ani, pe vremea cand poetul Chris Tanasescu (pentru apropiati, Tom) isi incerca maiestria de a versifica pe teme alese ad-hoc, la concurenta cu O. Nimigean, Iulian Doroftei, Constantin Acosmei sau Emil Iordache, in nesfarsite ronduri nocturne de jam-session epigramatic si taifas academic. Tom avea o bogata cultura literara, de sursa anglo-saxona, si o memorie de-a dreptul prodigioasa, cu care-si uimea totdeauna auditoriul. Daca
