MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI

Dar marele atu al presei româneşti este că acceptă să treacă şi ea prin purgatoriul judecăţii opiniei publice. Că intră în scena politicăşi o derutează, încasând în egală măsură cu politicienii în faţa opiniei publice

MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI

Am asistat în această săptămână la un spectacol în care presa română şi-a aruncat în lumină atât limitele, cât şi marile ei atuuri. Un atac furibund asupra ei, venit din partea unicului furnizor de subiecte tari pe agenda politică a zilei – preşedintele Băsescu –,a declanşat un fenomen bizar de angajare dezangajantă a mass-media faţă de propria ei menire.

Pe Aeroportul Otopeni preşedintele şi-a pus haina de tată revoltat şi a apărat timiditatea copilei care-i seamănă ca o bobiţă: vrea să facă politică, cu orice preţ. Începând de la acest subiect sensibil, domnia sa şi-a etalat calităţile de politician spontan şi cu verb şi a lansat cel mai mare adevăr de pe piaţa media într-o formulare memorabilă. Un adevăr atât de evident, pe care nimeni nu l-a pronunţat şi mai ales nu l-a formulat vreodată mai bine: cum că unii jurnalişti, lideri de opinie în breasla lor, sunt nişte "tonomate cu euro", care scriu la comandă, hărţuiesc la comandă, brand-uiesc la comandă, înalţă sau execută cariere publice, tot la comandă. Bine, aşa e, ar zice cititorul obişnuit deja să citească printre rândurile presei politice româneşti, mult mai mult decât relatările politice în sine. Şi ce e cu asta? Un adevăr mare cât casa, spus în gura mare. Doare chiar aşa de tare?

Preşedintele Traian Băsescu – un încercat politician în presa de după ’90, în care talentul, senzaţionalul, corupţia, dar şi performanţa se amestecă într-un specific inconfundabil românesc – a avut de-a face şi are în continuare de-a face cu "tonomatele" din presă. Asta-i soarta politicienilor, e