Goiciu daduse ordin chiar si politicului sa nu se apropie de el. Doar el, Goiciu, ii aducea, la doua zile, apa si mancarea, intr-un blid de lut pe care nu-l mai lua inapoi, in speranta ca Nae il va sparge si-si va taia venele cu un ciob, daca tot nu voia sa se spanzure.
Neintamplandu-se insa nici una, nici alta, Nae se pomeni, intr-o zi, ca-n fundul unui vas de lut se ivise un juvat de sarma subtire, de otel si rase. Era inca o invitatie la spanzurare de cuiul din peretele carcerei. Dar cine sa-i dea urmare? El, in nici un caz.
"Uitasera, zicea tot el, sau nici nu stiusera de experienta mea din lagarul japonez, unde disperarea era ceva de neconceput. Arderea, da, acolo era posibila: erau saltele, paie, scanduri si foc. Dar la Gherla, zidit in patru pereti de beton, de unde foc? Goiciu nu-mi daduse decat un juvat. Ce sa fac cu el? I l-am zvarlit in nas, ca belciugul unui porc. Se-nfuriase rau de tot, dar nu putea ajunge la mine, prin vizeta si nici eu nu puteam iesi la el. S-a multumit sa bata din cizme, iar eu am scrasnit din dinti. Amandoi asteptam alte ocazii, in vederea a ceea ce mai aveam in gand."
- Si ce s-a mai ivit? Ce mai aveai in gand? il intrebase cineva din Aiud, caruia nu-i venea sa-si creada urechilor tot ce auzea din gura lui.
Erau vechi cunostinte din armata, din Legiune si din Barou; nu-si putea da omul seama cum de ajunsese Nae in Aiud, in halul in care fusese adus de la Gherla.
Putea ca un starv si era slab ca o scandura. N-ai fi stiut care-i fata si care-i dosul, daca nu-l priveai drept in obraz. Nu mai ramasese de el decat privirea care scanteia si o agilitate pe care i-o mai dadea, probabil, vointa de a supravietui.
Fu pus sau sfatuit de prieteni "intelegatori" sa-si faca autoanaliza.
- Ce sa-mi fac? se mira el, atunci cand unul se daduse mai aproape de el ca sa-l convinga. Autoanaliza? Ce-o mai fi si ai
