Corneliu Coposu se întoarce fără îndoială în mormânt.

Nu este uşor să suporţi, fie şi de la înălţimea istoriei, spectacolul apropierii de PC şi PSD a partidului creat de supravieţuitorii închisorilor comuniste şi apărat cu eforturi supraomeneşti de agresiunile sălbatice ale FSN şi ale lui Ion Iliescu la începutul anilor ’90. „Negociem orice, dar nu negociem principii“, declara consecvent Seniorul, cel care refuzase să mai pună piciorul la Cotroceni, după ce Ion Iliescu divulgase public, în interpretare proprie, conţinutul unei convorbiri confidenţiale.

Faptul că nimeni nu-i compară astăzi pe liderii PNŢCD cu Corneliu Coposu demonstrează că partidul şi-a pierdut demult calitatea de pol magnetic al celor care au încercat, în ciuda adversităţilor, să se opună PSD şi antecesorilor săi. Fostul partid al lui Corneliu Coposu este condus acum de Marian Miluţ, fost candidat la preşedinţie în 2004 din partea partidului Acţiunea Populară, înfiinţat de Emil Constantinescu. Împreună cu fostul preşedinte, domnul Miluţ se pune la dispoziţia PNL, în cadrul unui plan mai amplu de „coagulare a forţelor de dreapta“ prezidat de liberali, plan care vizează şi asocierea cu partidul lui Dan Voiculescu (scuzaţi, al Danielei Popa, pentru cine crede în această ficţiune).

Mai interesant este însă entuziasmul cu care se îndreaptă spre o astfel de alianţă Emil Constantinescu, omul politic care a câştigat alegerile din 1996 tocmai pentru că devenise simbolul luptei împotriva lui Ion Iliescu şi a PDSR. În instructiva sa „istorie analitică“ a CDR „Nu putem reuşi decât împreună“, Dan Pavel aprecia că Emil Constantinescu a beneficiat în 1996 de un transfer de autoritate din partea lui Corneliu Coposu, avantaj pe care „pur şi simplu l-a spulberat“ după ce a fost ales preşedinte.

Convins de calităţile sale mesianice, domnul Constantinescu se comportă