In urma cu mai bine de o suta de ani, regele Carol I stia foarte bine cine este domnul Caragiale. Ba, uneori, nenea Iancu era invitat la sindrofii la Palat. Citeam pe undeva ca intr-o astfel de ocazie, mai in gluma, mai in serios, dramaturgul i-a cerut regelui bani imprumut.
"Regele nu imprumuta, regele daruieste", i-ar fi raspuns suveranul. "Caragiale nu primeste pomana, Caragiale ia cu imprumut", ar fi fost replica mucalitului ploiestean. Si non e vero...
Altceva voiam sa spun insa. Om metodic si foarte serios, printul prusac se simtea obligat sa-i cunoasca pe oamenii importanti din tara in care domnea. Dupa un secol si ceva, un presedinte din partea locului isi permite sa chicoteasca sagalnic si sa nu stie cine este cel mai proeminent scriitor al momentului din tara in care s-a nascut. Veacul inainteaza, vorba fabulistului. Si inainteaza al naibii de repede, de vreme ce nici oamenii tineri nu mai au tragere la inima la insusirea culturii de baza. E o gafa de neiertat sa nu stii numele cine stie carui fotomodel sau al ultimilor rapperi, dar se poate trece cu vederea faptul ca habar n-ai de treburi care, pe vremea tineretii mele, erau considerate elementare. Sa ma ierte Dumnezeu, dar pustimea asta da masterate peste masterate si nu stie gramatica.
Iar despre altele... N-as vrea sa trec drept un batranel plicticos care se plange de "tineretul de azi", am multi prieteni tineri, dar am grija sa mi-i aleg dintre cei care stiu ceva carte. Nu de alta, ci ca sa avem teme de conversatie comune.
Un amic meloman care lucra acum cativa ani la un post de televiziune mi-a spus ca era de serviciu cand s-a anuntat pe agentiile de presa moartea marelui pianist Sviatoslav Richter. Naiv, s-a dus repede sa-si informeze seful de tura sau editorul de stiri: "A murit Richter!". Iar seful s-a alarmat: "Aoleu, ala cu cutremurul? Baga stirea in fata!".
O tanara
