Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Dinu a refuzat o leafă de 10.000 € pe lună

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 martie 2008 ·

Dinamo traversează o criză la toate nivelurile: bancă tehnică, conducere, echipă. Procuroru’ nu s-a lăsat convins nici de triplarea salariului. Sursa: EVZ

Victoria din campionat cu Poli Iaşi, scor 2-1, n-a rezolvat problemele care macină de câteva luni echipa de fotbal Dinamo. Jocul lent şi fără de idei, neînţelegerile din vestiar, precum şi lipsa de autoritate a antrenorului Gigi Mulţescu au transformat echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare într-un butoi cu pulbere.

Pentru formaţia care încă deţine titlul în Liga I, singurul obiectiv rămas este să termine sezonul cât mai demn cu putinţă, de preferat pe o poziţie care să asigure participarea în cupele europene. Eliminaţi din Cupa României, „roş-albilor“ le-a rămas doar campionatul, unde, în ciuda tuturor eforturilor din retur, n-au reuşit să se ridice mai sus de locul cinci.

Administrator cu 3.000 de euro

Criza de la Dinamo s-a reflectat cel mai fidel în schimbul halucinant de antrenori. Sezonul a fost început de Mircea Rednic, căruia i-au urmat Walter Zenga, Cornel Ţălnar şi Gigi Mulţescu. La rândul lor, conducătorii dinamovişti sar ca arşi când sunt făcuţi răspunzători de criza fără precedent pe care o traversează Dinamo la nivelul băncii tehnice.

Acţionarii se apără acuzând. „N-a vrut nimeni să preia echipa în această iarnă. Cornel Dinu s-a dat primul «lovit», deşi i-am propus un contract de antrenor principal cu un salariu de 10.000 de euro pe lună. A preferat să stea la Dinamo pe un salariu de 3.000 de euro, ca administrator-delegat, dar fără mari bătăi de cap. Dinu ne-a refuzat de trei ori“, ne-a dezvăluit un şef, care exprimă astfel exact starea în care se află Dinamo: un club de care antrenorii fug ca dracu’ de tămâie, de teama unor eşecuri profesionale.

Banii lui Gigi au băgat dihonia

Cum a ajuns Dinamo dintr-o echipă ca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 16 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 36 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°