Sînt destul de puţin studiate diferenţele de uz dintre limba română vorbită în România şi cea din Republica Moldova. În evitarea subiectului intervine, desigur, o firească prudenţă ştiinţifică: în zona variabilă a uzului, a oralităţii, mulţi cercetători se simt stăpâni pe domeniul familiar lor (prin experienţă directă), dar nu riscă afirmaţii asupra vecinului. E implicată, apoi, şi prudenţa "corectitudinii politice": sesizarea unei diferenţe, dacă vine din partea cuiva din România, riscă să fie interpretată sau ca reproş (de "stricare a limbii"!), sau ca nocivă furnizare de argumente pentru teza politică a existenţei unei limbi moldoveneşti. Or, e sigur că - indiferent cît de mare ar fi voinţa de păstrare a normei unice în limba standard scrisă, şi indiferent cît de mari ar fi asemănările de grai popular din zonele vecine - o serie de diferenţe există, legate de bilingvism, de experienţele istorice, dar şi de evoluţii divergente normale ale uzului colocvial: urmînd mode şi modele de succes într-o comunitate dată. Asemenea diferenţe apar pentru orice limbă care se vorbeşte în ţări diferite, aşa cum apar şi în vorbirea oamenilor culţi din zone diferite, în interiorul aceleiaşi ţări.

Teama de a nu face afirmaţii greşite asupra unei variante cunoscute fragmentar poate fi diminuată cu ajutorul unor studii şi cercetări realizate din interior - în articole de specialitate, volume de cultivare a limbii etc. În plus, Internetul furnizează acum multe texte autentice, ba chiar permite ascultarea unor emisiuni în direct sau înregistrate. În internet putem găsi şi un mai vechi grupaj de rapoarte de monitorizare a posturilor de radio şi televiziune din Republica Moldova (din ianuarie-februarie 2005; pe site-ul Consiliul Coordonator al Audiovizualului: www.cca.md). Multe dintre observaţiile cuprinse în aceste texte pot fi comparate cu folos cu rezultatele monitorizărilor efe