Bucurestiul este sabotat de insasi fauna care ii colcaie prin maruntaie, o fauna care din punct de vedere demografic este predominanta si numeric, dar si in functii decizionale. O fauna a "tipului digestiv" care gandeste cu sfincterul. Intr-un astfel de pustiu uman se simte si desertul cultural, spiritual, afectiv. Popii cer cu indolenta bani pentru orice bunavointa, in numele harului cu care au fost investiti. Acesti popi, la mijlocul secolului al XIX-lea au torpilat populatia mahalalelor indemnand-o la acte agresive impotriva celor care se imbracau evropeneste, iar bietele cucoane mai modern asezonate vestimentar erau alergate pe ulitele orasului de mahalagii instigati de vreun popa cu iz de arlechin divin. Asa au fost distruse primele monumente ridicate in timpul revolutiei de la 1848; au fost arse primele carti straine traduse in valaha; au fost aruncate blesteme asupra acelora care voiau sa schimbe societatea, sa lumineze prostimea pentru a nu mai fi ametita de smecherii oricarui sistem, sacru sau profan.
In orasul meu, arhitecta de la primarie te amana pana la constientizarea spagii, pe cand altul construieste relaxat fara avize, nestingherit; functionarii te trateaza adesea cu sictir, muncitorii angajati sa-ti lucreze casa dispar cu banii. Suntem in orasul unde poti deveni "sefu'" cu doi lei oferiti unui amarat; se traieste in improvizatie, in perpetuul sentiment romanesc al innadelii; vietile noastre se consuma intr-un provizorat milenar unde oscilatiile se simt numai in tonuri de agresivitate, indiferenta, destin implacabil cu anticipare. Cam stii cum vor trai copiii tai, in functie de treapta/ casta sociala pe/ in care te afli.
Bucurestiul este asemenea unui penitenciar cultural, unde se cultiva sistematic opulenta vulgara si este anihilat caracterul altruist. Orasul este o mare raspantie unde rezista doar oportunistul, indolentul, nesimtitu
