Desi, ca fus orar, Berlinul se afla cu un ceas in urma Bucurestiului, Germania este fata de Romania intr-un viitor indepartat. Nu ma gandesc deloc la comparatii gen Mercedes versus Dacia Sandero sau orice autobahn versus Autostrada Soarelui. Ci la varsta mentalitatilor noastre. Da, ne aflam in aceeasi Uniune Europeana, dar in secole diferite.
Berlin, 1989. Odata cu Zidul (foto), a cazut si securitatea est-germana, STASI. In 1989, STASI avea un personal de 91 de mii de oameni la o populatie de 16,4 milioane. O imensa birocratie, de trei ori mai mare decat serviciile secrete ale lui Hitler din toata Germania. STASI a generat o cantitate incomensurabila de documente. Doar lista de nume din baza de date avea 5,6 milioane de pozitii. Prin septembrie 1989, STASI a primit ordin sa distruga arhivele. Dar prabusirea regimului a venit prea repede.
Cand toate tocatoarele electrice s-au ars din cauza suprasolicitarii, s-a trecut la ruperea manuala. 45 de milioane de documente (cam 5% din totalul arhivelor) au fost distruse. Noul guvern democratic a infiintat imediat Oficiul pentru Arhivele STASI (OAS).
Arhivele au fost descoperite imediat. Documentele tocate la masini erau imposibil de recuperat si au fost aruncate. Cele rupte manual s-au pastrat, desi atunci nimeni nu avea vreo idee despre ce s-ar putea face cu ele. Prioritare erau documentele gasite intacte. In 1994, OAS a ajuns si la sacii cu documente rupte manual. O cladire de trei etaje, cu o suprafata de 60 de mii de metri patrati, plina cu saci maro numerotati. In fiecare sac, aproximativ 40 de mii de fragmente de documente. In total, intre 600 si 700 de milioane de piese, fata-verso. In final, un puzzle de peste 1, 2 miliarde de bucati. Documentele datau dintr-o perioada cuprinsa intre anii 1940 si 1980: hartii scrise, fotografii, filme, polaroide, taieturi din ziare... O mare varietate de te