Prelungirea sezonului, investiţii în hoteluri şi plajă sunt argumentele hotelierilor pentru creşterea numărului de turişti în 2008 Patronii autohtoni din turism par să mizeze pe faptul
Prelungirea sezonului, investiţii în hoteluri şi plajă sunt argumentele hotelierilor pentru creşterea numărului de turişti în 2008
Patronii autohtoni din turism par să mizeze pe faptul că românii s-au plictisit să se mai ducă la bulgari. Dar, până una-alta, litoralul vecinilor de la sud de Dunăre anunţă şi pentru acest an oferte generoase.
Pentru prima dată, în staţiunile de la Marea Neagră din România vor fi deschise circa 30 de hoteluri începând cu 1 aprilie. Deşi această campanie a fost un pic forţată de summitul NATO de la Bucureşti, care doreşte să ducă turiştii departe de Capitală, eforturile celor de pe litoral au fost considerabile.
Pe toată coasta mai sunt încă investiţii în derulare, care se vor finaliza abia prin luna iunie, însă deschiderea unui număr destul de mare de hoteluri cu circa o lună mai devreme decât de obicei va contribui, în opinia specialiştilor, la creşterea numărului de turişti.
Mai multe pagini în catalogul operatorilor germani
Alte argumente ale creşterilor preconizate de turişti români şi străini sunt legate de calitatea plajelor, de animaţia din hoteluri, staţiuni, de preţurile competitive în raport cu calitatea serviciilor. "Bulgarii au scumpit anul acesta preţurile cu 10-15%", ne-a declarat Ciprian Constantinescu, preşedintele patronatului Marea Neagră, deţinător de hotel şi administrator de plajă.
Corina Martin, preşedinta Asociaţiei de Promovare a Litoralului, spune că România s-a poziţionat mai bine faţă de bulgari în catalogul tour-operatorului german Der Tour. "Acesta a ales să promoveze un catalog special României şi Bulgariei, ţării noastre alocându-i 22 de pagini şi vecinilor noştri doar 12 pagini