Deşi n-a trăit decât treizeci şi şase de ani (1908-1944), René Daumal contează printre numele cele mai reprezentative ale poeziei franceze din secolul trecut. A fost un poet al experienţelor extreme (consumator de stupefiante, interesat de practici oculte), un neliniştit, căutător de absolut, deschis către orizonturi metafizice, dar în acelaşi timp profund marcat de angoasele timpului său şi angajat cu o rară fervoare în căutarea propriei subiectivităţi profunde, conectate la ritmurile şi misterele universului. S-a dorit a fi un Ťiniţiatť, şi un Ťvizionarť, în tradiţia unui Arthur Rimbaud; a fost pasionat şi a scris despre mituri şi despre simboluri, a studiat sanskrita şi filosofia orientală. Întemeietor, împreună cu Roger Gilbert -Lecomte, al revistei Le grand jeu (1928), din care au apărut doar trei substanţiale numere, a marcat un moment de mare rezonanţă spirituală, în paralel cu mişcarea suprarealistă, de care s-a delimitat totuşi, considerându-l pe André Breton prea interesat de Ťistoria literarăť, în timp ce el şi camarazii săi se vedeau Ťînscrişi pentru posteritate în istoria cataclismelorť.

Poezia lui René Daumal, din care Editura Gallimard a publicat în anul 2000 o Ťediţie definitivă ť (în colecţia ŤPoésieť), cuprinde textele din singurul său volum de versuri antum, Le Contre-Ciel (Contra-Cerul), apărut în 1936, alături de altele, excluse de autor dintr-o culegere proiectată cu câţiva ani mai devreme, precum şi toate prozele cu caracter poetic, scrise după 1935. Li se adaugă un număr de pagini traduse din sanskrită.

Am ales pentru grupajul de faţă poeme de pe tot acest scurt parcurs, ilustrând lirismul său tensionat, de acută angajare existenţială, dar şi - ca în cazul poemului Memorabile - o înţeleaptă înseninare, atinsă în preajma sfârşitului.

MEREU ÎN ZADAR

Acesta care-mi vorbeşte e o pasăre fără cap,