Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict mocnit, rabufnit din cauza unui incendiu

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 22 martie 2008 ·

Un incendiu izbucnit, ieri, in jurul orei 16.00, in curtea unui imobil de pe Str. Marului, nu a provocat prea mari pagube materiale, in schimb a facut sa rabufneasca un conflict care mocneste de citeva luni, intre o parte dintre locatarii strazii si o familie numeroasa de romi. Vecinii ii acuza pe tigani ca ii deranjeaza zi si noapte, aducind acasa tot felul de oameni si tinind-o tot intr-un scandal. Ieri, in curtea strimta a imobilului ocupat de acestia au luat foc citeva obiecte, iar flacarile s-au intins la calcanul casei unui vecin. Din fericire, interventia prompta a pompierilor a anihilat rapid incendiul, iar toata lumea s-a ales doar cu o sperietura. De aici pina la scandal n-a mai fost, insa, decit un pas. "Domnule, nu mai putem trai cu astia aici. Casa unde stau apartine unui vecin care traieste cu o tiganca. Culmea e ca el a plecat de acasa, de ceva timp, iar ea a ramas singura si si-a adus neamurile aici. N-ar fi nici o problema, dar fac tot timpul galagie, se perinda pe aici tot felul de oameni si au ajuns sa ne dea foc la casa. Daca era noapte sau daca nu observau vecinii incendiul si nu chemau pompierii, ni se facea casa scrum din cauza lor", ne-a declarat Stefan Chiscaneanu, vecinul afectat de incendiu.

Dumitra Iordan, concubina proprietarului casei, habar nu avea de la ce pornise focul. Femeia fusese plecata de acasa, iar cind s-a intors, a gasit in curte pompierii ce incercau sa stabileasca circumstantele producerii incendiului, iar la poarta mai multi vecini care le-au luat la rost, pe ea si pe mama ei, Elena, cerindu-le sa se mute si sa-i lase in pace.

Pompierilor le-a fost greu sa precizeze de la ce a pornit incendiul. Se pare ca acesta a fost provocat ori de o tigara aprinsa, aruncata neglijent ori de la un foc in aer liber, lasat nesupravegheat.

Un incendiu izbucnit, ieri, in jurul orei 16.00, in curtea unui imobil de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 56 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°