Doua sint temele de discutie, cind vine vorba de Religie: rostul acestei discipline in scoala si continutul manualelor. Articolul meu de simbata trecuta, "Soarta unui manual" s-a voit, desigur, o replica indirecta la un material publicat de "Ziarul de Iasi", in data de 13 martie 2008, p.4A, sub titlul "In scolile iesene Dumnezeu bate cu batul". Pina una alta, Dumnezeu nu bate nici cu batul, nici cu ciomagul (cum zice vorba din popor), si nici macar cu nuiaua. Articolul de la care am pornit, semnat de Ioana Popa, discuta, daca am priceput bine, doua chestiuni de stringenta actualitate: mai intii, soarta disciplinei de "Religie" in scoala romaneasca si, in al doilea rind, continutul manualelor destinate acestei discipline. E limpede ca daca ora de Religie e privita ca un prilej de promovare a unei confesiuni in detrimentul altora (si de blamare a acestora), rostul ei nu se justifica. Locul predicii si anatemelor e amvonul bisericii. Orice incercare de a cobori omilia in spatiul secular al scolii constituie o gresala care se plateste. Nepriceperea profesorilor, sectarismul, fanatismul pot duce, de asemenea, la eliminarea acestei materii din scoli. Nu trebuie sa uitam, in fine, tineretea multor profesori de Religie. Din 1948 si pina in 1990, disciplina nu s-a predat, din pricinile stiute si amintite de mine in articolul precedent. Mai nou, societatea civila ar voi, se pare, eliminarea Religiei din "curricula". Citeva ONG-uri au trecut deja la o zgomotoasa campanie in acest sens. S-a raspuns, din pacate, cu aceeasi aprindere si lipsa de masura. Dupa "cearta icoanelor" era inevitabil sa urmeze si o "cearta a Religiei". Discutia e de folos cind se duce pe un ton calm si se folosesc argumente. Altfel, ea devine o simpla pierdere de vreme si energii. In opinia mea, discutabile sint atit finalitatea disciplinei in cauza (am spus deja citeva vorbe pe aceasta tema, dar voi reven