Miron Cozma a plătit scump statutul de lider sindical. Mineriadele din 1991 şi din 1999 l-au trimis după gratii nu mai puţin de zece ani. De câteva luni poate respira aer curat şi săruta oricând scoarţa de copac de care i-a fost atâta dor. Libertatea lui nu este însă deplină până când nu-i va vedea acasă şi pe cei trei camarazi ai săi: Dorin Loiş, Constantin Creţan şi Vasile Lupu.
Miron Cozma a plătit scump statutul de lider sindical. Mineriadele din 1991 şi din 1999 l-au trimis după gratii nu mai puţin de zece ani. De câteva luni poate respira aer curat şi săruta oricând scoarţa de copac de care i-a fost atâta dor. Libertatea lui nu este însă deplină până când nu-i va vedea acasă şi pe cei trei camarazi ai săi: Dorin Loiş, Constantin Creţan şi Vasile Lupu.
† Jurnalul Naţional: Aţi făcut zece ani de închisoare, bătuţi pe muchie. Care a fost perioada cea mai grea?
Miron Cozma: Cel mai greu moment de închisoare e cel petrecut la IGP, un an şi jumătate, începând cu ianuarie 1997. Am trăit într-o junglă, într-un coşmar, fără să mi se instrumenteze vreun dosar penal, fără să fiu audiat. Am ieşit de acolo fără să fiu acuzat de ceva. Pentru ce am fost ţinut acolo degeaba? Ca să mă termine! În anul 1997 Procuratura Generală a României dialoga cu mine prin presă. Spunea că sfidez justiţia că nu mă prezint la citaţiile pe care mi le înaintează. Nu eram efectiv cercetat pentru nimic şi, culmea!, nu primisem nici o citaţie la momentul respectiv. Dacă ar fi fost să fiu chemat pentru evenimentele din 1991, dosarul fusese finalizat din 1992, dacă ar fi fost vorba despre cele din 1990 trebuia să primesc citaţie. Culmea ironiei, aveam sediul în Piaţa Romană, fostul Minister al Minelor. Puţin mai încolo era Parchetul General, iar procurorii nu mă găseau. La un moment dat, plictisit de chestia asta, după Anul Nou m-am dus la ei şi i-am întrebat c