Unul dintre ziarele partizane administraţiei de la Beijing a făcut apel la populaţie pentru „înăbuşirea fermă” a protestelor anti-guvernamentale din Tibet. Autorităţile chineze au publicat azi şi o listă cu 21 de protestatari, pe care cetăţenii sunt obligaţi să-i predea forţelor de ordine. Sursa: Reuters În timp ce trupele chineze au împânzit Tibetul şi regiunile învecinate pentru a opri revoltele, candidatul republican pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii, John McCain s-a alăturat vocilor critice la adresa măsurilor luate de China.
McCain a calificat drept „incorecte” măsurile de reprimare puse în practică de autorităţile chineze şi şi-a exprimat speranţa că Beijing-ul va găsi o soluţie paşnică cât mai curând.
"Oamenii de acolo sunt supuşi unui tratament inacceptabil şi nedemn de statutul de putere mondială al Chinei" a declarat McCain pentru un reporter chinez. De asemenea, McCain a făcut apel pentru respectarea drepturilor omului către administraţia de la Beijing.
În cursul săptămânii trecute, un comunicat al Casei Albe anunţa că preşedintele Bush nu-şi va anula vizita oficială la Jocurile Olimpice.
Peste 400 de convoaie militare chineze au fost trimise joi în Tibet, iar mai multe trupe de infanterie au fost dislocate în trei provincii din jur.
Manifestaţiile au început în 10 martie, cu ocazia împlinirii a 49 de ani de la revolta antichineză din Lhassa, din 1959 şi s-au soldat cu 22 de morţi, conform unui raport oficial al forţelor de ordine chineze.
Tibetanii în exil vorbesc însă de peste 100 de morţi, nu numai în Tibet, ci şi în alte regiuni, unde manifestaţiile s-au extins.
Autorităţile de la Beijing îl acuză pe Dalai Lama că a orchestrat protestele de vineri, din capitala tibetană, pentru a sabota Jocurile Olimpice de la Beijing, din luna august.
@