Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Sarkozy agită valiza nucleară

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 martie 2008 ·

Prezent la lansarea unui nou submarin francez, liderul de la Élysée a amintit UE de importanţa rachetelor franceze în faţa ameninţării iraniene. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Nicolas Sarkozy a declarat, ieri, că forţele nucleare franceze reprezintă un „elementcheie“ al securităţii Europei şi a cerut partenerilor demararea unui dialog pe această temă, în contextul ameninţării venite din partea Iranului.

Preşedintele francez a vorbit cu ocazia inaugurării celui de-al patrulea submarin nuclear francez, „Le Terrible“. „Toată lumea trebuie să fie conştientă că rachetele nucleare cu raze lungi de acţiune pot atinge Europa în mai puţin de o jumătate de oră“, a declarat Sarkozy într-un discurs rostit la Cherbourg şi citat de AFP. „În prezent, doar marile puteri dispun de asemenea mijloace. Dar şi alte ţări din Asia şi Orientul Mijlociu au dezvoltat o piaţă de capacităţi balistice. Mă refer în special la Iran, care dezvoltă rachete cu raze mai mari de acţiune“, a spus Sarkozy, avertizând că „în joc este securitatea Europei“.

Teheranul, care îşi dezvoltă programul de înarmare cu rachete balistice cu rază lungă, a anunţat că poate lovi ţinte aflate la 2.000 de kilometri distanţă. Preşedintele francez a subliniat importanţa forţelor nucleare franceze în faţa acestei ameninţări şi a propus Europei „un dialog privind rolul descurajării (nucleare) şi al contribuţiei acesteia la securitatea comună“.

Reducerea numărului de focoase

În paralel, Sarkozy a propus deschiderea imediată a negocierilor pentru semnarea unui tratat de interzicere a rachetelor sol-sol cu raze scurte şi medii de acţiune, precum şi a unui tratat de interzicere a producţiei de material fisibil pentru armele nucleare. Franţa a oprit deja producţia de material fisibil pentru că are deja stocuri însemnate şi nu mai are nevoie timp de câteva ze

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 20 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 58 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 35 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°