Nu aveam păreri despre activiştii sindicali şi de partid, dar nu puteam să nu mă sesizez de numele celor mai mulţi dintre aceştia. Nu îi chema, ca pe toată lumea, Ionescu, Popescu, Vasilescu sau Tudor Octavian, ci Lumânare, Corcitu, Odaie, Cotigă, Tărâţă, Râgâială, Borhot.
Nu aveam păreri despre activiştii sindicali şi de partid, dar nu puteam să nu mă sesizez de numele celor mai mulţi dintre aceştia. Nu îi chema, ca pe toată lumea, Ionescu, Popescu, Vasilescu sau Tudor Octavian, ci Lumânare, Corcitu, Odaie, Cotigă, Tărâţă, Râgâială, Borhot. Am cunoscut un tovarăş Ciorbă, dar nu şi unul Supă. Fruntaşii unui partiduleţ de stânga, ivit imediat după 1990 în Moldova, aveau toţi nişte nume de grajd, de troacă şi de colibă. Când am citit într-un vechi carnet cu subiecte de articole lista cu candidaţii formaţiei socialiste-democrate pentru alegerile parlamentare din 1992, m-am luat cu mâinile de cap: păreau veniţi direct dintr-un feudalism de cătun din veacul al XVII-lea. Unul era Balegă, altul Cotârlă, altul Papuc. Găseai pe listă şi un Crăcitu, şi un Borâlă, şi un Obială, dar şi o doamnă Aghizdoaiei. Fântânile aveau ghizd de piatră, de unde probabil şi numele unei familii cu fântână în ogradă. Totuşi, să fii femeie şi să te recomanzi Aghizdoaiei, parcă nu-i în regulă.
Între prietenii de drum lung ai unei familii de oameni cu multă şcoală se găsea şi o doctoriţă, despre care se spunea că nu greşeşte nici un diagnostic. Întrucât era o persoană tăcută, care te privea lung şi oarecum ştiinţific când îi vorbeai, doctoriţa era invitată la sindrofiile de toate naturile ale familiei cu un sentiment crescând de grijă. Ai casei se simţeau diagnosticaţi. Nu preţuiţi şi cinstiţi ca amici. Nu mi-a plăcut deloc cum te privea, i-a spus într-o zi stăpânul casei soţiei sale. Eu, unul, n-aş mai invita-o. Cine ştie ce-om fi având, iar ea, din prietenie, nu ne spune. @N_P
