Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nume de stânga

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 22 martie 2008 ·

Nu aveam păreri despre activiştii sindicali şi de partid, dar nu puteam să nu mă sesizez de numele celor mai mulţi dintre aceştia. Nu îi chema, ca pe toată lumea, Ionescu, Popescu, Vasilescu sau Tudor Octavian, ci Lumânare, Corcitu, Odaie, Cotigă, Tărâţă, Râgâială, Borhot.

Nu aveam păreri despre activiştii sindicali şi de partid, dar nu puteam să nu mă sesizez de numele celor mai mulţi dintre aceştia. Nu îi chema, ca pe toată lumea, Ionescu, Popescu, Vasilescu sau Tudor Octavian, ci Lumânare, Corcitu, Odaie, Cotigă, Tărâţă, Râgâială, Borhot. Am cunoscut un tovarăş Ciorbă, dar nu şi unul Supă. Fruntaşii unui partiduleţ de stânga, ivit imediat după 1990 în Moldova, aveau toţi nişte nume de grajd, de troacă şi de colibă. Când am citit într-un vechi carnet cu subiecte de articole lista cu candidaţii formaţiei socialiste-democrate pentru alegerile parlamentare din 1992, m-am luat cu mâinile de cap: păreau veniţi direct dintr-un feudalism de cătun din veacul al XVII-lea. Unul era Balegă, altul Cotârlă, altul Papuc. Găseai pe listă şi un Crăcitu, şi un Borâlă, şi un Obială, dar şi o doamnă Aghizdoaiei. Fântânile aveau ghizd de piatră, de unde probabil şi numele unei familii cu fântână în ogradă. Totuşi, să fii femeie şi să te recomanzi Aghizdoaiei, parcă nu-i în regulă.

Între prietenii de drum lung ai unei familii de oameni cu multă şcoală se găsea şi o doctoriţă, despre care se spunea că nu greşeşte nici un diagnostic. Întrucât era o persoană tăcută, care te privea lung şi oarecum ştiinţific când îi vorbeai, doctoriţa era invitată la sindrofiile de toate naturile ale familiei cu un sentiment crescând de grijă. Ai casei se simţeau diagnosticaţi. Nu preţuiţi şi cinstiţi ca amici. Nu mi-a plăcut deloc cum te privea, i-a spus într-o zi stăpânul casei soţiei sale. Eu, unul, n-aş mai invita-o. Cine ştie ce-om fi având, iar ea, din prietenie, nu ne spune. @N_P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima ședință CSAT a tandemului Nicușor Dan – Ilie Bolojan / Pe ordinea de zi: evaziunea fiscală, Ucraina și Salina Praid

Gandul acum 15 minute
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 30 iunie, de la ora 12:00, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Este prima ședință CSAT a președintelui Nicușor Dan, dar și a lui Ilie Bolojan în calitate de premier. Potrivit Administrației

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum o ora
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Trump vizitează „Alligator Alcatraz”, centru temporar de detenție pentru migranți din Florida

Gandul acum 38 minute
Președintele american Donald Trump va participa, marți, 1 iulie, la deschiderea unui centru temporar de detenție pentru migranți în sudul Floridei, a declarat o sursă familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Închisoarea este supranumită „Alcatra

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum o ora
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 10 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 12 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°