Clubul Universitatea Craiova a primit ieri, în urma şedinţei Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, un avertisment şi o amendă de 30.000 de lei pentru incidentele de la partida cu Rapid. Fanii Ştiinţei s-au răfuit cu cei ai giuleştenilor înainte şi după confruntarea de duminica trecută de pe stadionul „Extensiv“, iar în timpul partidei, Daniel Pancu a fost lovit de unul dintre obiectele aruncate de la tribuna a doua.
Federalii au considerat că incidentele nu au fost atât de grave încât grupării oltene să-i fie suspendat terenul, însă, la următoarea abatere, membrii CD ar putea lua măsuri drastice. Tocmai de aceea, directorul executiv adjunct al clubului craiovean, Vicenţiu Neagoe, a făcut un apel la suporteri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.
„Sperăm să fie ultima dată când ajungem la comisie din cauza suporterilor. Trebuie să înceteze cu asemenea acte. Vom lua şi noi măsuri împotriva celor care greşesc“, a afirmat Neagoe pe site-ul oficial al clubului. Clubul Universitatea Craiova a primit ieri, în urma şedinţei Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, un avertisment şi o amendă de 30.000 de lei pentru incidentele de la partida cu Rapid. Fanii Ştiinţei s-au răfuit cu cei ai giuleştenilor înainte şi după confruntarea de duminica trecută de pe stadionul „Extensiv“, iar în timpul partidei, Daniel Pancu a fost lovit de unul dintre obiectele aruncate de la tribuna a doua.
Federalii au considerat că incidentele nu au fost atât de grave încât grupării oltene să-i fie suspendat terenul, însă, la următoarea abatere, membrii CD ar putea lua măsuri drastice. Tocmai de aceea, directorul executiv adjunct al clubului craiovean, Vicenţiu Neagoe, a făcut un apel la suporteri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.
„Sperăm să fie ultima dată când ajungem la comisie din cauza suporterilor. Trebuie să înceteze cu asemenea acte. Vom lua