Anii copilăriei şi ai adolescenţei au fost aspri, presăraţi cu greutăţi şi încercări.
Anii copilăriei şi ai adolescenţei au fost aspri, presăraţi cu greutăţi şi încercări.
Când povesteşte despre primii ani ai vieţii, Sofia Vicoveanca trăieşte şi astăzi emoţiile copilăriei chinuite. Acest capitol a marcat-o profund, i-a accentuat sensibilitatea, dar a pregătit-o pentru a înfrunta obstacolele ce urmau.
REFUGIU. “Să lăsăm amarul la o parte”, spune Sofia, după ce aveam să vorbim cale lungă, de câteva ceasuri, despre începuturile vieţii sale. Sofia Vicoveanca, Sofia Micu, pe numele real, după soţ, a văzut lumina zilei la 23 septembrie 1941, la Toporăuţi, aproape de Cernăuţi, acum Ucraina. Primii ani din viaţă au fost marcaţi de urgia războiului. Tatăl său, Gheorghe, a fost luat prizonier de ruşi, iar Sofia, pe atunci Fusa (“de la fus”, ne precizează dumneaei), după numele părinţilor, s-a refugiat împreună cu mama sa, Veronica, la Vicovu de Jos, în partea românească a Bucovinei. Înaintea sa, părinţii au mai avut doi băieţi, care au murit până într-un an, bolnavi de tuse convulsivă. “În timpul războiului tata a fost luat prizonier, şi toată bruma muncii a fost îngropată acolo, la Toporăuţi. Mama a venit cu mine la o soră de-a ei, la Vicovu de Sus-Bivolărie, unde am stat într-o cămăruţă, sperând că ne vom întoarce la casa noastră. Dar Bucovina a fost ciuntită şi noi am rămas la Vicov. Copilăria mea a fost foarte tristă, dar am rămas cu amintirea tenacităţii mamei mele în acea perioadă.”
GREUTĂŢI. Părinţii săi, din oameni înstăriţi, cu pământ, casă frumoasă, prăvălie şi vite, au rămas fără nimic. După bunăstarea din Toporăuţi, a urmat sărăcia din Vicov: “Azi munceam, mâine mâncam”. Veşti de la tatăl prizonier nu aveau. Mama sa a învăţat-o, de la vârstă fragedă, să coasă. I-a dat un petec de pânză, ac şi aţă şi i-
