>> La Londra, între 14 şi 16 aprilie are loc cel mai mare târg de carte din Europa, unde ţara noastră este invitată în premieră. 25 de edituri vor prezenta, în capitala britanică, 650 de >> La Londra, între 14 şi 16 aprilie are loc cel mai mare târg de carte din Europa, unde ţara noastră este invitată în premieră.
25 de edituri vor prezenta, în capitala britanică, 650 de cărţi şi 52 de audiobook-uri, într-un stand de 108 metri pătraţi, care a costat 26.000 de lire sterline. De proiect s-a ocupat Institutul Cultural Român (ICR), care a fost contactat de reprezentanţii Reed Exhibitions, organizatorii London Book Fair, Târgul Internaţional de Carte de la Londra.
Primele demersuri pentru organizarea prezenţei României la London Book Fair au fost făcute în noiembrie 2007, iar contactarea editurilor din România a avut loc în ianuarie 2008, după ce a fost semnat un contract de închiriere a spaţiului cu Reed Exhibitions.
Au urmat plata chiriei spaţiului în avans şi stabilirea criteriilor de selecţie ale cărţilor, adică volume publicate în ultimii doi ani, literatură clasică şi contemporană - cu un accent special pe cărţile tinerilor scriitori -, traduceri din limba engleză, dicţionare, România în ghiduri turistice, albume şi cărţi de artă reprezentative pentru România.
Poezie românească, la Londra
În fine, au fost contactate editurile, care au făcut câte o listă de propuneri de titluri, apoi participanţii au fost înscrişi în catalogul London Book Fair 2008, şi, în cele din urmă, ICR a început să se ocupe de realizarea standului. Cele mai mari edituri româneşti vor participa la Târgul de carte de la Londra, dar, alături de ele, vor fi şi edituri mai mici care au avut performanţe în publicarea acelor cărţi reprezentative pentru relaţia României cu Anglia, adică albume de artă sau dicţionare.
Principalul criteriu