DISPLAY Am fugit intotdeauna de fotografii, de obsesia tuturor parintilor de a-si imortaliza odrasla la mare, la munte, la premierea de sfirsit de an, cind trebuie sa stai frumos si sa surizi catre camera, chiar daca nu e zimbetul tau, chiar daca ai prefera sa o zbughesti la joaca. Singurele care-mi plac sint citeva fotografii facute inainte de a implini un an, cind nu stiam "sa pozez" si nu-mi pasa cine ma priveste - imbufnata, gata de plins, fericita ca izbutesc sa fac primii pasi sau chinuindu-ma sa minuiesc o lingurita intr-un bol cu flori pictate. Daca as mai avea virsta de care mi-e atit de dor insa, as sta cuminte-cumintica sa ma fotografieze Loretta Lux. Pentru ca as sti ca nu sint eu obiectul obsesiei, ca ma va decupa atent si ma va transforma intr-un fel de Alice din Tara Minunilor, poftind la un borcan cu dulceata de portocale. Lucrarile Lorettei Lux sint, de fapt, "portrete imaginare care ilustreaza ideea Copilarie. Copilaria a fost deseori idealizata drept Gradina pierduta a Raiului in care nu ne mai putem nicicind intoarce. Sintem vesnic exclusi din aceasta lumea a nepasarii, a inocentei. Dar tarimul imaginar nu este altceva decit o proiectie a ideilor si preocuparilor adulte in imagine, o expresie a propriilor noastre doruri. Fotografiind copiii singuri, desprinsi de orice context social, le permit sa existe independent... Explorez, astfel, legatura indisolubila dintre sine si lume", povestea Loretta intr-un interviu pentru "Pluk". Modelele ei nu par sa aiba virsta si nici nu traiesc in universuri cunoscute. De o frumusete nepaminteana, cu bucle angelice sau codite strins impletite, cu picioarele goale sau pantofi de lac, tac, privesc, imprastie bile colorate pe o podea de lemn, viseaza, se incrunta, deseneaza, asteapta sau isi poarta la piept ursuletul de plus. Uneori copilarie, alteori maturitate deformata, stranie, cumva erotica. Sentimente in Photo