Cineva acolo, sus, nu i-a iubit prea mult când s-au născut. Pentru mulţi dintre ei, cele care i-au adus pe lume le-au fost mame preţ de o oră. Fără să ceară, diagnosticul îi arată cu deficienţe grave, severe, profunde şi asociate. După ce pleacă din şcoala specială, devin copiii nimănui. Craiova îi primeşte cu braţele deschise... în stradă. Folosesc orice: lemnul dantelat rămas de la creioanele ascuţite, aşchiile crocante din scoarţa ciocolatie a copacilor, frunzele primăverii sau ale toamnei ce-a trecut, chiar şi nisipul răsfirat din curtea şcolii. Desenele din hârtie creponată şi biluţe expuse pe pereţii holului, căsuţa din chibrituri de pe raftul dulapului, tablourile cu frunzele şi nisipul care au luat locul acuarelei sunt ceea ce pot obţine profesorii Şcolii Speciale „Sfântul Mina“ de la copiii lor. „Ceea ce facem noi cu ei sunt activităţi preprofesionale, de îndemânare. Nu matematică, nu limbi străine, nu fizică. Îşi pot dezvolta doar nişte abilităţi manuale. Dar felul în care se lucrează cu ei diferă total de cel practicat în învăţământul de masă. Şi o linie dacă reuşeşte s-o traseze un copil este un câştig pentru noi. Şi o foaie ruptă în două înseamnă un pas înainte. Pe Ionuţ B., spre exemplu, l-am luat dintr-un stadiu... zero. Este un copil foarte perseverent. Am lucrat şi cu cei din învăţământul de masă. Ei, după un timp, se plictisesc, nu mai au răbdare. Ionuţ, dacă are o lucrare de făcut, vine şi te trage de mânecă şi te cheamă la treabă sau îţi spune că nu mai are bobiţe“, povesteşte Vasilica Mladin, profesoară de educaţie manuală. Deficienţe grave şi asociate Mihaela Mădălina Stănescu, o fetiţă scundă, cu ochelari cu lentilă groasă şi cu părul şaten prins în coadă, scrie poezii. A câştigat un concurs de 8 Martie şi acum a promis să scrie un întreg caiet. Cătălin Floricel este în clasa a III-a. Are ochi verzi, cu gene dese şi lungi şi spune fericit