Un tânăr român, să zicem de 25 de ani, merge la Bruxelles să primească un premiu. E luat cu maşina de la aeroport, tratat cu tot fastul, invitat la recepţii.
Un tânăr român, să zicem de 25 de ani, merge la Bruxelles să primească un premiu. E luat cu maşina de la aeroport, tratat cu tot fastul, invitat la recepţii.
Toată lumea se poartă frumos cu el, tânărul se simte şi el european. După discursurile oficiale, după înmânarea premiilor, la momentul de socializare, lumea se strânge grupuri-grupuri pentru discuţii cordiale. Se face schimb de amabilităţi şi de cărţi de vizită. În această atmosferă mai mult decât plăcută pentru tânărul român, cade bomba. E luat, cât se poate de direct, la întrebări: "Ce ţară e asta, România? Ce ţară e asta?" "Cum adică?", replică stângaci tânărul. "Ce ţară e asta? Ce preşedinte e ăsta al vostru?
L-am văzut cu mai multe ocazii la Bruxelles. Vine şi se face de râs cu graţie. Se comportă ca un sălbatic, nu respectă protocolul, jigneşte, are un simţ al umorului cel puţin îndoielnic". Tânărul român nu ştie exact ce să răspundă. Indiferent de ce va spune, acasă va fi înjurat ca la uşa cortului fie de lăudătorii preşedintelui, fie de contestatarii acestuia. Îngaimă câteva scuze: "Aşa e stilul românilor. Suntem latini, nonconformişti, veseli".
"Nu există aşa ceva! Pur şi simplu, după ce toţi s-au aşezat la masă, preşedintele vostru e singurul care aruncă în ceilalţi cu mâncare, pune pe el şi nu ştii ce alte grozăvii e în stare să mai facă. Următoarea întrebare: Ce prim-ministru e ăsta? Ce prim-ministru e ăsta!?" Încă o întrebare grea. Şi răspunsul ăsta va fi urmat de înjurături la Bucureşti, indiferent ce va spune. Încearcă să-l scuze şi pe prim-ministru: "E un politician cu o altă abordare faţă de a preşedintelui, se îmbracă elegant, încearcă să fie european...". "
