Abatorul a dat totul in partida cu Dunarea Calarasi, pe care a invins-o la limita pe teren propriu si, fara combustibil, a clacat in fata echipei din Insuratei.
Viitorul a deschis scorul la prima sa actiune periculoasa in jumatatea adversa. In minutul 19, oaspetii au initiat un contraatac, Bratosin a centrat in fata portii si Paraschiv a trimis mingea cu capul in vinclul portii gazdelor. Scorul primei reprize, 0-2 a fost stabilit de Bratosin in minutul 30, dupa o actiune impetuoasa a lui Marian Berceanu.
Gatiu, in doua rinduri si Berceanu au fost opriti din drumul lor spre gol de tot atitea semnalizari de la margine, pe care oaspetii le-au caracterizat ca fiind tendentioase, dar si Abatorul ar fi putut inscrie de doua ori daca Nohai si Milea ar fi gasit solutiile cele mai bune.
La cinci minute de la reluare, Gatiu a facut o cursa spectaculoasa de la mijlocul terenului, a driblat si portarul si a marcat pentru 0-3.
In fata unei formatii facute KO, Berceanu si Gatiu au avut, pe rind, sansa de a majora scorul, insa ei au incercat solutii cam pretentioase, astfel ca tabela nu s-a modificat.
Ultimul gol al partidei a fost inscris in minutul 69, tot de elevii lui Sandu Minciu. Mijlocasii echipei Viitorul au recuperat mingea la mijlocul terenului, Vioreanu l-a lansat in adincime pe Bratosin, iar jucatorul de banda stinga al Viitorului a ramas singur cu portarul si a inscris.
In urma acestui succes Viitorul Insuratei a urcat pe locul al 11-lea, dar saptamina aceasta are doua partide foarte dificile pe teren propriu, in care adversare ii vor fi contracandidatele la evitarea retrogradarii, Dunarea Calarasi si Portul Constanta.
Viitorul: Constandache - Matei, Paraschiv, Musat (min. 80: Coman), Bogdan - State, Vioreanu, Mirgoace (min. 75: Calatoaie), Bratosin - Gatiu, Berceanu.
Abatoru