Anul acesta se împlinesc 190 de ani de la naşterea şi 125 de ani de la moartea lui Karl Marx. Bun prilej de bilanţ al posterităţii sale. Poate că ar fi fost mai nimerit să îmi reţin comentariul încă 10 ani, căci 200 de ani de la naştere este un prilej cu mult mai nimerit pentru cîteva concluzii de etapă în privinţa biografiei cuiva, dar cine poate şti ce va fi cu noi peste 10 ani şi, în plus, sînt bune şanse ca pînă atunci să uit ceea ce am de gînd, acum, să spun. În ceea ce-l priveşte pe Marx, ştim multe. Ştim cam totul. Viaţa lui e foarte bine documentată, cărţile lui sînt republicate abundent (poţi citi Marx integral pe Internet, fără nici o plată), e invocat şi evocat, urît şi adulat - e o prezenţă pregnantă. Consecinţele cărţilor lui sînt mai puternice decît ale oricărei alte filozofii, căci nici un alt proiect filozofic nu a avut un asemenea destin: masive resurse umane şi materiale îndelung dedicate exclusiv, obsesiv chiar, aplicării sale. Dacă există vreo filozofie real-izată, aceasta este marxismul. Dacă există vreo filozofie care a ieşit din stadiul de teorie şi a ajuns în stadiul de practică (pardon, praxis), aceasta este marxismul. Din această perspectivă, spre deosebire de orice alt proiect filozofic, marxismul nu mai poate vinde iluzii. Ştim exact ce produce. Iar marxismul a devenit praxis anume pentru că asta şi-a propus, şi nu din greşeala unor exaltaţi. Ne amintim celebra afirmaţie din "Teze asupra lui Feuerbach": toate filozofiile au explicat lumea din diferite unghiuri, dar noi ne propunem să schimbăm lumea. Ei bine, au reuşit. Se spune, chiar, că numai creştinismul a putut produce un impact mai mare decît marxismul în istoria lumii noastre. Aş adăuga şi psihanaliza, dar, recunosc, nici un muritor nu a fost în stare să producă o mai profundă nebunie în cugetul speciei noastre decît Marx, cu cărţile sale.

Ei bine, deşi totul pare a fi şti