La liceu...
"Ce motive ai tu să-ţi faci griji, cînd ai toată viaţa în faţă? Astea sînt mofturi... Ai să vezi tu mai tîrziu ce înseamnă cu adevărat să ai grija zilei de mîine, să ai responsabilităţi." Cam aşa poate fi rezumată atitudinea adulţilor în faţa temerilor adolescentine. Iar această atitudine este legată de o prejudecată: adolescenţa înseamnă optimism, idealuri, vise avîntate, sînge clocotitor, speranţă, pregătirea pentru asaltul asupra fortăreţei viitorului, care aşteaptă să fie cucerită. Că nu este aşa o arată chiar preferinţele acestor oameni aflaţi în zona incertă, nu încă adulţi, dar prea maturi pentru a fi copii: ei s-au recunoscut întotdeauna în singuratici şi revoltaţi, de la James Dean la Kurt Cobain, le plac Cioran şi Chuck Palahniuk, Omul cu Şobolani şi Paraziţii. Simt mai profund decît cei mari ipocrizia şi nedreptatea, sînt afectaţi de ele, iar "gaşca" este atît de importantă fiindcă reprezintă un refugiu, locul unde ştiu că sînt înţeleşi de cei asemănători lor. Am întrebat mai mulţi liceeni ce anume le provoacă teamă şi am ales acele aspecte care apar cel mai des în răspunsurile lor.
Relaţiile cu părinţii. Ei bine, oricît ar părea de ciudat, principalele motive de anxietate şi totodată de nemulţumire, lehamite sau revoltă sînt legate de părinţi. "Cel mai mult mi-e frică de părinţi, în sensul că nu vreau să-i dezamăgesc. Eu am fost întotdeauna foarte silitoare la învăţătură şi de acum mi-am planificat viitorul pas cu pas. Vreau să iau bacul cu note cît mai mari şi pe urmă să fac limbi străine. De asta mi-e frică: dacă nu iese cum vreau şi iau vreo notă mică? De viitor nu mi-e aşa de frică pentru că ştiu că sînt un om serios. Nu fumez, nu ies prin discoteci, nu mă injectez, nu mă las uşor influenţată de alţii. Dar ai mei sînt obişnuiţi ca eu să fiu foarte bună la învăţătură şi mi-e frică să n-o dau în bară tocmai acum" (Alina, 18 a
