Intro: de cartier. Mi-e frică de gîndaci. De a mînca în public. De ace de seringă. Mă tem că am o tumoare la creier. Plimbările prin parcuri, singur, mi se par imposibile. Mi-e teamă că fac un infarct cînd inima îmi bate nebuneşte. Sînt convins că o să mă asfixiez cînd respiraţia mi-a devenit neregulată. Mi-e frică să nu roşesc atunci cînd cineva mă priveşte. Mi-e frică să nu-mi pierd minţile, mi-e frică de cutremure, de persoane străine, de firimituri, de cifra 13-pisica-neagră, de doctori, mai degrabă de stomatologi, mi-e frică de cîini, de excremente, de propria mea jenă... de şobolani, înălţimi, de avion, de obiecte ascuţite, de a utiliza cuvinte murdare, mi-e frică de greşeli de ortografie, de radiaţii, de a privi în ochi o persoană de sex opus, mi-e frică de reacţia mea la veşti proaste, de a vorbi la telefon, de a utiliza toaletele publice. Mi-e frică de propria mea frică. Ajunge?

Ajunge. Un cumul de frici. Nu mă descriu toate pe mine, dar aş putea identifica cîteva care spun ceva şi despre umila mea persoană. Mai mult, cred că şi tu ai putea să-ţi alegi din bucheţelul de mai sus freziile care ţi se potrivesc în glastra propriei tale existenţe.

Track 1: cel mai fricos din curtea şcolii. Să-i spunem O. Sau X, pentru asigurarea deplină a anonimatului. Pleacă şi ea, ca tot românul, la o bursuliţă în străinătate, cu casă-masă aproape incluse. Motiv de bucurie (nu era una dintre smiorcăitele care suspină de dor după mama şi atunci cînd iau o franzelă de la colţul străzii?!). Motiv de încîntare, deci, că mai vezi şi tu o ţară străină, că-ţi mai lustruieşti limba de care eşti atît de mîndru că ai pus mîna pe carte s-o înveţi.

Şi totuşi, X a mea s-a trezit brusc, cadou, out of the blue - cum spune atît de frumos manualul de diagnostice psihiatrice -, cu cîteva ferchezuite atacuri de panică, care i-au fost mult mai credincioase timp de doi ani, d