Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PUN – Un partid care zice ca vrea altceva

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 24 martie 2008 ·

La Targu-Mures, in sala de spectacole a Ansamblului “Muresul”, a avut loc sambata, incepand cu ora 11.00, Conferinta grupurilor de initiativa in vederea constituirii unui nou Partid de Unitate Nationala (PUN). In fata unui auditoriu de 28 de persoane – cate am numarat eu – au vorbit Florin Oproiescu, Octavian Capatana, Ioan Sabau Pop, Gligor Hasa si Meche Mirel.

Mai mult sau mai putin cunoscuti ca politicieni, mesajele celor amintiti anterior nu au adus nimic nou si poate de aceea nu au reusit sa convinga. Privind in sala si vazand gradul scazut de prezenta, mi-am dat seama – o data in plus – ca dupa 19 ani de asa-zisa democratie si promisiuni neonorate, electoratul roman si-a pierdut interesul fata de politica care se practica la noi in acest moment si, evident, nu mai poate fi amagit. Sa fie acesta un semn de maturitate sau de infantilism politic?

E nevoie si de alti politicieni

Referindu-se la activitatea de la Targu-Mures, Florin Oproiescu a declarat: ”… initiativa noastra se vrea a fi un punct de plecare pentru infiintarea unui partid cat se poate de necesar in conditiile actuale.” La randul sau, Dan Octavian Capatana a tinut sa precizeze: “Ce am castigat in aproape 20 de ani de democratie? Cand vin la conducere, toti cei care preiau puterea nu fac altceva decat sa fure. Este un stat mafioto-fanariot. Avem circa 3 milioane de producatori. In rest…utili, asistati si parazitari. Vrem sa schimbam aceasta perceptie pe care o avem noi despre noi, dar si a altora din afara despre noi. Trebuie si putem sa facem acest lucru pentru ca ne pasc mari pericole: in primul rand depopularea tarii, dar si dezmembrarea ei…” Ceva mai incisiv, Gligor Hasa a adaugat: “Ma asteptam sa intalnesc aici macar o parte din vetristii anilor ’90. Lovitura de gratie data PUNR a fost protocolul cu PSD din anul 2000. M-am asteptat sa vad tineri in aceasta sala…si nu prea-i v

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 43 minute
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum o ora
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum o ora
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum o ora
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Bursa americană se prăbuşeşte după ameninţarea lui Trump cu tarife uriaşe pentru China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine ”foarte ostil” prin restricţiile impuse a

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 5 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum o ora
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Vremea

București
acum

16°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

9°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°