A încântat publicul cu rolurile sale în piese de succes ale Teatrului Naţional şi a cochetat cu cinematografia. Astăzi vine să-şi completeze activitatea pusă în slujba teatrului, din postura de actor-regizor. În copilărie, Valeriu Dogaru avea un vis, acela de a deveni actor. Nu ştia dacă va reuşi, aşa că şi-a urmat drumul firesc. „M-am trezit că am terminat foarte repede şcoala. La nici 16 ani, sfârşisem şi liceul. Mi-am dorit atunci să devin profesor, lucru care s-a şi întâmplat. Am predat româna şi istoria la clasele I-VII“, a povestit Valeriu Dogaru. De-a lungul anilor pe care i-a petrecut la catedră, tânărul profesor a simţit din nou chemarea către lumea fascinantă a teatrului, aşa că a început să participe la diferite festivaluri de teatru de amatori pentru profesori. Primul rol, unul mare, Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă“, a însemnat un prim succes, care avea să-i aducă admiraţia celor din jur. A urmat „Nota zero la purtare“, spectacol cu care a avut o reprezentaţie şi la Craiova. A încântat din nou, aşa că teatrul din Craiova i-a propus să rămână acolo. Tânărul care avea să-şi vadă visul împlinit şi-a dorit să fie un actor cu acte în regulă, aşa că a mers la Bucureşti, să dea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. A reuşit. I-au fost colegi Ştefan Iordache, Valentin Uritescu, Irina Petrescu, Emil Boroghină. A absolvit în 1963. „Era perioada în care teatrele mici duceau lipsă de actori tineri. În marile oraşe era greu să răzbeşti. Domnul decan m-a chemat în biroul său. Trebuia să-mi aleg un teatru. Nu ştim încotro să merg. Ţin minte că era o hartă pe perete. Am închis ochii, am rotit degetul de câteva ori şi l-am pus pe hartă. Bârlad. Acela fusese locul indicat. Am plecat într-acolo. În timp, s-a dovedit că făcusem o alegere minunată. Oamenii m-au iubit de îndată. M-am simţit ca un prinţ“, a povestit actorul. De la Celestino la Paracli