Poetul basa­rabean Grigore Vieru este un vechi prieten al interpretei bucovinene şi îşi aminteşte de ea cu plăcere.

Poetul basa­rabean Grigore Vieru este un vechi prieten al interpretei bucovinene şi îşi aminteşte de ea cu plăcere.

Am cunoscut-o în 1988. So­fia Vico­vean­ca a fost, la noi, pri­mul sol al cân­tecului popular româ­nesc în ţara de peste Prut. Întreaga sală a Pala­tului Naţional din Chişinău se preschimbase atunci într-un fel de mare adunare naţio­nală, dominată de un singur discurs tulburător: cel al cântecului po­pular româ­nesc. Întreaga sală, arhiplină de spectatori, devenise un buchet uriaş de flori şi de lacrimi ale bucuriei regăsirii naţionale. Cu un buchet de trandafiri urcasem pe scenă şi îmi plecasem genunchii în faţa marii interprete. A fost o zi care a in­trat deja în istoria redeş­tep­tării noastre naţionale.

Regina. Este, în vremurile noastre, una dintre cele trei regine ale cântecului popular românesc, celelalte două regine fiind Maria Ciobanu şi Irina Loghin. O voce cu totul aparte, în care mi-am regăsit sufletul şi ţara. După ce am cunoscut-o, aveam să-i dedic nişte versuri în care spuneam că “lacrima Sofiei Vicoveanca este ieşirea Basarabiei la mare”. Mă mir că nu este atacată pentru că a cântat românimii şi în perioada ceauşistă. Că aşa-i moda românească azi: mari cu adevărat sunt doar cei care şi-au început cariera numai după decembrie 1989.

Dărzenie. În nişte vremuri care se voiseră a fi ateiste, nereuşind totuşi să devină astfel, cântarea Sofiei Vicoveanca a fost o curată bi­serică în care a îngenun­cheat sufletul românului. Tre­buie să preţuim şi dârzenia dânsei de a rămâne viaţa întreagă în zona folclorului autentic bucovinean nefalsificat. Cei furaţi de manele ar trebui să se ruşineze marii interprete Sofia Vicoveanca.

Toate cântecele ei îmi răs­co­lesc sufletul.