Spiritele se încing tare de tot. Se vede că suntem în prag de campanie. Ostilităţile deja au început, de fapt. Adversarii se poziţionează încă de pe acum. Se scot dosare, se trimit acuzaţii prin mass-media. Se ameninţă deja cu procese în justiţie pentru calomnie. Partidele la vârf încearcă să găsească soluţia corectă prin care să ajungă la inimioara electoratului. Delegaţii numeroase de lideri centrali umblă cu cortul prin ţară, lansează candidaţi, dau conferinţe de presă. Îşi arată feţele lor simandicoase publicului, pe unde nici nu te gândeşti. Apar acolo unde nu a călcat picior de ştab, de pe vremea lui Ceauşescu. E clar că fierbinţeala & agitaţia asta au o miză care să merite osteneala: puterea. Altfel spus: cine câştigă cele mai multe voturi la scrutinul din vara asta. Cine ia localele are şanse mari să câştige şi la parlamentare. Pe această bază apoi, se abordează alegerile prezidenţiale. Se încearcă mobilizarea partizanilor proprii şi marginalizarea rivalilor. Nu e simplu, pentru că semnalele primite prin sondaje sunt destul de contradictorii. Chiar dacă PD-L pare favorit, la democrat-liberali îngrijorarea e manifestă. Aş da exemplul Bucureştiului. PD-L nu şi-a anunţat candidaţii nici la Capitală şi nici la sectoare. Presa a scris multe, verzi şi uscate, a făcut socoteli, punând în competiţie pe Negoiţă, Blaga, Videanu, Murgeanu, Berceanu. Dar nici un comunicat oficial, care să limpezească disputa, nu a apărut. Boc ne plimbă cu diferite fraze întortocheate care - deşi afişează un ton hotărât, şi, aparent, partidul ştie ce face - ne lasă în ceaţă de fiecare dată. De fapt, nu are încă o soluţie. Aşteaptă să îşi spună cuvântul „naşul“ Băsescu. Şi Băsescu pare şi el mai ezitant ca oricând, incapabil să ia o decizie. Ezitarea liderilor PD-L este de înţeles. Nu este doar o amânare ca să lase la ofsaid PSD-ul. Ideea că se aşteaptă ca social - democraţii să decidă cu