Ţărăniştii au ales să se îngroape în palatul aurit al lui Becali Sunt, probabil, unul dintre puţinii care cred că guvernarea 1996-2000 ar trebui reevaluată. Nu ca să se spună că a

Ţărăniştii au ales să se îngroape în palatul aurit al lui Becali

Sunt, probabil, unul dintre puţinii care cred că guvernarea 1996-2000 ar trebui reevaluată. Nu ca să se spună că a fost excepţională - n-a fost, nici pe departe. Dar nu a fost nici atât de catastrofală precum se pretinde! La intrarea în iarna 1996-1997, România nu avea cu ce să-şi achite factura energetică, iar băncile fuseseră devalizate.

Coloşii industriali înghiţeau subvenţii uriaşe fără a-şi putea achita obligaţiile către bugetul statului. Pe plan internaţional, ţara era izolată şi nu era clar încotro avea să se îndrepte: spre ruşi sau spre Occident.

Cu toate scandalurile ce s-au ţinut lanţ, guvernanţii au trecut la măsuri de reformă economică de neimaginat până atunci şi şi-au îndreptat politica externă spre Vest.

Au existat, desigur, ciocniri politice aşa cum România nu mai văzuse după cel de-al Doilea Război Mondial. A fost şi amatorism, a fost şi politicianism ieftin, a fost şi incompetenţă crasă, a fost şi corupţie - dar ştiţi vreo legislatură în care acestea au lipsit?

Cum necum, România a evitat la milimetru alunecarea în crahul de tip bulgăresc (întâmplător, tocmai în zilele când ortacii lui Cozma mărşăluiau spre Bucureşti!). Iar atunci când hulita guvernare cederistă şi-a încheiat mandatul, uşa NATO era deja deschisă, iar negocierile de aderare la UE fuseseră demarate.

După toată această perioadă atât de complicată, PNŢCD, nucleul dur al coaliţiei de guvernământ, a plătit singur oalele sparte. PD a făcut opoziţie în interiorul guvernării, iar PNL s-a delimitat de ţărăniştii care - să nu uităm! - îl aduseseră din nou în parlament, după dezastrul electoral din 1992. @N