Furnizorii români de produse agroalimentare şi textile – singurii care pătrund în hipermarketurile zise “româ­neşti”, căci aceastea nu vând de fapt decât mărfuri străine – au ieşit în pu­blic cu practicile hipermarketurilor care îi supun unui tratament umilitor, în unele cazuri de alură sclavagistă.

Furnizorii români de produse agroalimentare şi textile – singurii care pătrund în hipermarketurile zise “româ­neşti”, căci aceastea nu vând de fapt decât mărfuri străine – au ieşit în pu­blic cu practicile hipermarketurilor care îi supun unui tratament umilitor, în unele cazuri de alură sclavagistă. În marea lor majoritate, practicile res­pective constituie un fel de dijmă, de tip feudal, care este impusă prin contract furnizorilor dacă aceştia vor să se bucure de privilegiul ca hipermarketul să le fie client: taxa de intrare în magazin; taxa de raft; taxa de vizi­bi­litate pe raft, taxa de deschidere pe­ntru noi magazine; taxa de catalog, taxa de promoţie. Dacă un furnizor – dintr-un motiv sau altul chiar in­de­pendent de voinţa acestuia – “ca­de” din catalog sau din raft, trebuie să o ia de la capăt cu toate taxele. Numai cea de intrare în magazin variază între 3.000 şi 15.000 de euro şi nu este valabilă decât pentru un hi­per­market şi nu pentru lanţul din ca­re acesta face parte. Cât priveşte ta­xa pentru prezenţa într-un nou ma­ga­zin, aceasta merge până la 20% din cifra de afaceri angajată de furnizor în hipermarket. Există şi clauze de exclusivitate, care impun furnizorilor să vândă la cel mai bun preţ doar unui singur lanţ de hipermarketuri, în stilul clasic de monopson, corespondentul la cumpărări al monopolului la vânzări. Şi – se plâng furnizorii – taxe­le au fost mărite cu 30% pentru 2008, faţă de 2007. Toa­te acestea dincolo de faptul că prin presiuni de monopson sunt ce­ru­te furnizorilor rabaturi de preţ care variază între 20% şi 40%, ceea ce îi