Atacul impotriva presei, lansat vineri, 14 martie a.c., la aeroportul Otopeni, de presedintele Traian Basescu a provocat consternare.
La o iesire de o asemenea duritate nu se asteptau nici dusmanii din media ai presedintelui. D-l Basescu a condamnat "analistii-tonomat" din presa, care "canta" ce li se comanda contra unor sume in euro, platite de "mogulii media" la care sunt angajati. Presedintele s-a simtit lezat de reluarea in media a unor "dosare" (Flota, casa din str. Mihaileanu etc.) pe care le-a lamurit inca de la primele puneri in discutie si s-a simtit jignit de comentariile acide pe seama nefericitului debut politic al fiicei sale mai mici, Elena. Condamnarea presei in ansamblu pentru aceste atacuri a socat, chiar si sustinatorii mediatici ai presedintelui declarandu-se consternati. D-l Basescu nu a reactionat, uneori, in nici un fel la acuze mult mai grave. Dusmanii sai, in special cei grupati in trustul de presa al lui Dan Voiculescu, au jubilat pentru ca, in fapt, tocmai asta au urmarit: sa-l faca pe presedinte sa reactioneze nervos pentru a putea fi, apoi, dur amendat.
D-l Basescu este un presedinte atipic. Cand a declarat, dupa alegeri, ca va fi un presedinte-jucator, stia foarte bine ce spune. Toate interventiile lui ulterioare pe scena politica au provocat replici exacerbate, ca undele seismice. Presedintele nu s-a sfiit sa declare pe fata ca formarea aliantei de guvernare propusa de el a presupus acceptarea "solutiei imorale" (PC-ul lui Dan Voiculescu). D-l Basescu si-a atacat primul ministru (numit de el pe baza Aliantei DA) pentru sustinerea unor "grupuri de interes". Seful statului a fost de acord sa condamne comunismul, desi a stiut la ce trebuie sa se astepte din partea "mostenitorilor" lui. Traian Basescu a dat unda verde urmaririi demnitarilor corupti, inclusiv din propria tabara, ceea ce predecesorii lui nu au indraznit. Aceas
