Daca exista o victima - nu vreun simplu perdant, ci o victima fara vina - a perioadei postdecembriste, aceasta este domeniul public. Exista perdanti, dupa cum exista castigatori ai perioadei. In orice perioada de transformari, indiferent de natura si sensul acestora - si cea postdecembrista este o perioada de transformari -, sectoare economice sau segmente sociale inregistreaza pierderi ori castiguri, unele devenind perdante in mod net, iar altele castigatoare in mod net! Industria si lucratorii acesteia (numiti pe vremuri clasa muncitoare) sunt printre perdanti. Sistemul financiar-bancar si lucratorii acestuia sunt printre beneficiari. Perdantii si beneficiarii perioadei postdecembriste, nefericirile pierzatorilor si calitatea castigatorilor, precum si implicatiile pentru economie si societate constituie un subiect in sine, din pacate ignorat, daca nu chiar evitat deliberat. In mod aparte, insa, domeniul public nu este un simplu perdant. Este o victima! N-a inregistrat decat pierderi peste pierderi prin degradare, slutire si ciopartire. Pierderi in urma unei agresiuni sistematice din partea celor care l-au administrat. Si, spre deosebire de perdanti - cum este cazul, de pilda, al industriei, unde caderea sectorului a fost insotita de pierderi de pozitie din partea segmentului social care o reprezenta -, cu cat s-a subtiat si deteriorat domeniul public, cu atat au devenit mai prosperi cei ce l-au administrat. Ceea ce s-a intamplat (si se intampla) in domeniul public este, intr-un fel, o emblema a capitalismului clientelar care se construieste in Romania in perioada postdecembrista. Ca un caz particular al capitalismului clientelar - in care se "privatizeaza" profiturile (adica sunt preluate de grupuri de interese private) si se "socializeaza" pierderile (adica sunt puse in carca celor multi), folosirea in interese private, si nu in interes general-social, a domeniulu