"Fericirea nu poate fi legata de-un singur om"
Se spune ca intr-un cuplu unul iubeste si celalalt se plictiseste. Cred ca eu am facut mai mereu parte din a doua categorie. Am fost mereu foarte iubita, preferata matusilor, adorata bunicilor, mai tarziu, foarte curtata. Am zburat din floare in floare, am luat de la fiecare ce era mai bun, fara sa vreau sa ma leg de nimeni. Pana intr-o zi, cand n-am mai vrut nimic, decat sa raman singura. Mi se parea totul dezgustator de frivol in jurul meu, viata mea nu parea decat o adunatura de gesturi superficiale, o alergatura fara nici un sens si un zbucium fara nici un rost. Atunci l-am intalnit pe el. Un baiat frumos, curtat si el de toate fetele, putin timid si retras in cochilia lui, cum ma retrasesem si eu, de jumatate de an. Ne-am dezvaluit incet, putin cate putin, am dat la o parte secretele, pana am reusit sa ne vedem asa cum suntem de fapt: frumosi, dar vulnerabili. Si ne-am iubit. La inceput pe fuga, cu sarutari furate prin parcuri si cu strangeri de mana prin cafenele pline de fum si zornait de pahare. Apoi pe indelete, in nopti lungi si albe, la mine sau la el. Toata lumea spunea ca suntem frumosi impreuna. O credeam si noi si voiam sa sfidam timpul cu iubirea noastra si, mai ales, superficialitatea din jurul nostru, unde cuplurile se nasteau si se separau in fiecare zi.
Ne-am mutat impreuna si ne-am aranjat casa. Am varuit cot la cot peretii, pentru ca nu aveam bani de mesteri. Ne-am cumparat mobila si un pat, cel mai mare si mai frumos din cate existau. Ne-am facut rate, ca toti oamenii de rand, ne-am luat masina la mana a doua, am pus bani deoparte din salarii, ca sa plecam in vacante. Faceam lucrurile cum credeam ca trebuie facute. Cum le faceau ceilalti din jurul nostru.
Rezolvaseram problemele materiale, stateam, in sfarsit, sub acelasi acoperis, dar anii treceau si noi nu mai eram la fel. E
