Unul dintre puţinii regizori din vechea generaţie agreaţi de noul val de cineaşti îşi lansează vineri filmul „Cocoşul decapitat”.
Premiera românească a săptămânii, “Cocoşul decapitat”, o adaptare după un roman de Eginald Schlattner, e una dintre cele două pelicule pe care Radu Gabrea (71 de ani) le lansează anul acesta. L-a ajuns din urmă “Călătoria lui Grüber”, o istorie reală din timpul pogromului de la Iaşi, din 1941. Într-un interviu acordat EVZ, cineastul explică de ce se numără printre puţinii regizori din vechea generaţie agreaţi de noul val şi dezvăluie că următorul său film va fi unul autobiografic, despre anchetarea şi arestarea sa de către Siguranţă, după episodul Ungaria 1956.
EVZ: „Cocoşul decapitat” a fost terminat la începutul lui 2007. De ce nu l-aţi lansat la cinema anul trecut?
Radu Gabrea: Cât aş fi eu de poet, sunt şi negustor. Cum să lansezi un film nou în acelaşi an în care se lansează Mungiu şi Nemescu, într-o piaţă ca România? Ar însemna să mă sinucid. Pe lângă asta, am avut şi foarte mult de lucru la montaj, mi-am impus foarte greu părerea. E o coproducţie a patru ţări şi fiecare ţară voia altă versiune. Şi există, de altfel, un alt final pentru Germania. Mi-am zis de la început că e un film care să-i intereseze şi pe nemţi şi pe români. Şi intuiţia mea nu m-a înşelat, pentru că după ce am obţinut finanţare în România, am primit şi bani din Austria, Germania şi Ungaria.
E o co-producţie cu un buget substanţial…
Bugetul e substanţial binişor, de circa 2,5 milioane de euro. Banii abia au ajuns, pentru că e un film de epocă şi e nevoie de decoruri, costume, figuraţie. O treime vin din România, restul din afară, cei mai mulţi din Germania. A avut deja premiera în Austria, Germania, urmează şi Ungaria. A fost primit foarte bine, sunt mulţumit.
„Voi dezvălui lucruri cumplite”
@N