Soferul-scriitor
Scriitor, sofer de autobuz si impresar literar pentru detinuti. Asa l-am putea descrie, in putine cuvinte, pe Marius Daniel Popescu, romanul care a obtinut, recent, cel mai ravnit premiu literar din Elvetia, "Robert Walser", cu romanul sau de debut "La Symphonie du Loup"- „Simfonia lupului". Publicat de prestigioasa editura pariziana José Corti, romanul a devenit cartea anului in tara cantoanelor, deschizand drumul spre succes pentru romanul ajuns la 45 de ani, dupa o viata plina de eforturi.
Popescu a plecat din Romania in 1990, indragostit de o elvetianca, si a trebuit s-o ia de la zero, fara sa stie o boaba de franceza. Desi in Romania publicase, ca poet, cateva volume si era un apropiat al scriitorilor din 'Grupul de la Brasov' (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu si Alexandru Musina), ajuns in Elvetia, a trebuit sa-si cistige viata din munca bruta. Prezent la Institutul Francez din Bucuresti pentru un dialog cu cititorii bucuresteni, autorul a vorbit pentru HotNews.ro despre aceasta perioada dificila, printre straini, despre cum este sa fii sofer de autobuz ziua si scriitor noaptea si cum si-a transformat viata in literatura, povestind realitatile unei copilarii "din timpul partidului unic", comunist, pe care si-o asuma cu "drag si fara rusine".
"Eram tot timpul socat de lipsa de marturie literara din tara"
Rep: Cum se impaca soferia cu munca de creatie, cu vocatia de scriitor?
Marius Daniel Popescu: Se impaca foarte bine. Cand sunt sofer, nu sunt scriitor, si cand nu mai sunt sofer, sunt Marius Daniel Popescu care poate sa fie tata, scriitor, invitat la o petrecre, roman, elvetian. Ajuns in Elvetia, indragostit de o elvetianca, mi-am dat seama ca trebuie sa o iau de la zero, la propriu si la figurat. N-am vrut sa impun elvetienior oltenismul meu. Am vrut sa fiu un cop
