După recenta criză care a zguduit America Latină, preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a propus crearea unui „NATO al Sudului”. Ideea se pare că i-a plăcut omologului său venezuelean Hugo Chavez, care va dezbate acest proiect în timpul unei vizite de trei zile în Brazilia, relatează AFP. Vizita lui Chavez are şi scopul de a consolida cooperarea în domeniul petrolier şi a accelera procesul de aderare a Venezuelei la Mercosur, piaţa comună a continentului sud-american.
Criza din martie a fost declanşată de un raid militar columbian pe teritoriul Ecuadorului. Chavez şi-a susţinut aliatul ecuadorian Rafael Correa, trimiţând trupe la frontieră pentru a protesta faţă de atacul militar lansat împotriva gherilei marxiste Forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC). După trei săptămâni de tensiuni, timp în care au întrerupt relaţiile diplomatice, cele trei ţări s-au împăcat, sub egida Grupului de la Rio şi a Organizaţiei Statelor Americane (OEA).
Prin propunerea sa privind crearea unui Consiliu de securitate sud-american, „Brazilia mizează pe o apropiere de Venezuela şi se prezintă în acelaşi timp ca un interlocutor important în dialogul dintre regiune şi SUA”, a declarat şi Maria Teresa Romerao, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Centrală din Venezuela. (A.M.M.)
După recenta criză care a zguduit America Latină, preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a propus crearea unui „NATO al Sudului”. Ideea se pare că i-a plăcut omologului său venezuelean Hugo Chavez, care va dezbate acest proiect în timpul unei vizite de trei zile în Brazilia, relatează AFP. Vizita lui Chavez are şi scopul de a consolida cooperarea în domeniul petrolier şi a accelera procesul de aderare a Venezuelei la Mercosur, piaţa comună a continentului sud-american.
Criza din martie a fost declanşată de un raid militar columbian pe teritori