Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trezeguet, în locul lui Benzema

Publicat in GAZETA de SUD, marți 25 martie 2008 ·

Raymond Domenech, selecţionerul naţionalei Franţei, viitoarea adversară a României la Euro 2008, şi-a călcat pe suflet şi l-a convocat în cele din urmă pe atacantul David Trezeguet, component al formaţiei Juventus Torino, pentru meciurile amicale cu Mali şi Anglia, programate azi şi mâine. Domenech a fost în conflict cu jucătorul o bună perioadă de timp şi nu l-a mai convocat de pe 12 septembrie, când Franţa a întâlnit Scoţia în preliminariile Campionatului European. Tehnicianul a apelat la serviciile lui Trezeguet forţat de împrejurări, pentru că atacantul Karim Benzema s-a accidentat la genunchi în meciul câştigat de echipa sa, Olympique Lyon, cu 4-2, în faţa grupării Paris Saint Germain. Totuşi, Benzema s-a prezentat ieri în cantonamentul de la Clairefontaine, pentru a fi consultat de medicul naţionalei. Potrivit primelor estimări, Benzema a suferit o entorsă la ligamentul lateral intern al genunchiului drept. Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă Domenech. El i-a mai pierdut pe portarul Sebastien Frey (Fiorentina), care are probleme la stomac, şi pe Bakary Sagna (Arsenal). În locul acestora, Domenech i-a convocat pe Hugo Lloris şi pe fundaşul dreapta de la Lyon, Anthony Réveillčre. Mijlocaşul Patrick Vieira, indisponibil din cauza unor probleme musculare pentru meciul pe care echipa sa, Inter Milano, l-a jucat sâmbătă cu Juventus (1-2), s-a prezentat la cantonamentul de la Clairefontaine. Iată componenţa numerosului lot convocat de Raymond Domenech pentru meciurile cu Mali şi Anglia: Gregory Coupet (Lyon), Mickaël Landreau (Paris SG), Steve Mandanda (Olympique de Marseille), Hugo Lloris (Nice) - portari; Eric Abidal (FC Barcelona), Jean-Alain Boumsong (Lyon), Gaël Clichy (Arsenal), François Clerc (Lyon), Mathieu Delpierre (Stuttgart), Julien Escudé (FC Sevilla), Patrice Evra (Manchester United), William Gallas (Arsenal), Gael Givet (Marseille), P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°